CLASA A Xll-a - „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga - Trăsături curent, idei poetice, elemente de compoziţie FIŞĂ DE LUCRU Precizaţi numele volumului în care a apărut prima dată poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga. INTRODUCERE Lucian Blaga este un poet, prozator, dramaturg interbelic modernist; este filozoful ale cărui idei despre cunoaștere se regăsesc în creația lirică prin conceptele de cunoaștere luciferică și paradisiacă, idei redate prin intermediul metaforelor plasticizante și revelatorii. Poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul ”Poemele luminii”, publicat în anul 1919, într-o perioadă de efervescență culturală, când în literatura română se manifestă două curente literare: modernismul, promovat de criticul Eugen Lovinescu la revista și cenaclul “Sburătorul” și tradiționalismul, manifestat în jurul revistei “Gândirea” a lui Nichifor Crainic. Poezia se încadrează în modernismul expresionist prin: caracterul de artă poetică, exacerbarea eului, elementele de prozodie (ingambamentul), preocuparea pentru esențe, prezentarea misterului universal ca sens al existenței, al artei, al poeziei. I. TRĂSĂTURI CURENT O prima trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă poetică. Tema poeziei este raportul dintre eu și univers și atitudinea poetică în fața marilor taine ale existenței. Viziunea despre lume a eului se confundă cu viziunea despre poezie. Blaga accentuează ideea acestui raport dintre poet și lume și dintre poet și creație. Rolul poetului nu este acela de a descifra, ci de a spori, prin creație, tainele lumii. A doua trăsătură modernistă se regăsește la nivelul prozodiei. Poezia este structurată sub forma unui monolog liric construit prin tehnica ingambamentului ce presupune formularea cu majusculă a unei idei principale și continuarea ei cu litera mică sub formă unui discurs fluent. Versurile se grupează în trei secvențe lirice, fără strofe și rime, versurile având măsură inegală. Versul liber presupune existența unui ritm interior și constituie un element de modernitate. Tema poeziei ilustrează condiția creatorului în raport cu propriul univers liric, concepția acestuia despre cunoaștere și creație. Autorul afirmă că secole de-a rândul, filozofii au încercat să descifreze rațional tainele lumii, dar n-au reușit, de aceea azi ei nici nu mai cred că este posibil. Singura atitudine înțeleaptă este aceea de a contempla misterele fără a-ți propune să le înțelegi, ci să le amplifici prin creație. II. IDEI POETICE Prima imagine relevantă pentru temă este antiteza între două tipuri de cunoaștere redate prin metaforele: “lumina mea” și “lumina altora”. Celor două tipuri le corespund verbe antonimice : ”eu cu lumina mea sporesc” , ”lumina altora sugrumă” . Cunoașterea paradisiacă, rațională, reduce misterul, dar nu îl elucidează pentru că se opune limita cunoașterii umane, “bariera marelui Anonim”. Acest tip de cunoaștere are un efect distructiv asupra misterului: “sugrumă vraja nepătrunsului ascuns“, ucide “cu mintea tainele”. Cunoașterea poetică (luciferică) divide obiectul într-o parte care se arată, supusă contemplării poetice și o parte care se ascunde dincolo de obiectul cunoașterii, misterul. Blaga este numit poet transcendental, căci amplifică misterul cu ajutorul metaforelor revelatorii. Enumerația “în flori, cu ochi, pe buze ori morminte” detaliază imaginea corolei de minuni a lumii, fiecare termen reprezentând un mister. Ochiul devine “izvorul nopții”, florile simbolizează arta, sensibilitatea, buzele redau ideea comunicării semnificante, iar mormintele presupun misterul de dincolo de “marea trecere prin lumină”. O a doua idee poetică o reprezintă comparația amplă a cunoașterii poetice cu razele albe ale lumii ce “mărește… taina nopții”. Poetul îmbogățește “întunecata zare” adăugând emoție și frumusețe prin potențarea misterului: ”căci tot ce-i ne-nțeles/ se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari”. Blaga compară efectul luminii selenare cu iluminarea artistică a lumii prin poezie. „Lumina lunii” nu risipește întunericul nopții, ci sporește misterul, prin amplificarea umbrelor. Artistul și lumina au aceeași menire: de a crea un univers neclar, în care toate elementele devin interpretabile. De fapt, poezia nu explică, ci sugerează, adică „îmbogățește” „corola de minuni a lumii”, prin simboluri care deschid drumul unui mare număr de interpretări, amplificând emoția receptării. Metafora cuprinsă în versul „cu largi fiori de sfânt mister” sugerează vibrațiile sufletului poetului. III. ELEMENTE DE COMPOZIȚIE ALE OPEREI În ceea ce privește elementele de compoziție, un aspect important îl reprezintă însuși titlul, element paratextual ce anticipează tema cunoașterii. Titlul este o propoziție dezvoltată având ca subiect pronumele de persoana I, eu, marcă a eului liric ce anticipează lirismul subiectiv, dar și caracterul de artă poetică. Verbul la forma negativă (nu strivesc) atribuie eului o atitudine de protejare a tainelor lumii redate prin metafora revelatorie “corola de minuni”. Corola, simbolul perfecțiunii, presupune totalitatea petalelor unor flori, iar la sens conotativ sugerează totalitatea elementelor lumii văzute ca obiecte ale cunoașterii poetice, minuni sau mistere, supuse contemplării poetice. Un alt element de compoziție ilustrează exacerbarea eului, reliefată prin frecvența pronumelor și a verbelor de persoana I, singular, ceea ce indică lirismul subiectiv: “eu nu strivesc”, “eu cu lumina mea”, “dar eu/ eu cu lumina mea”. În poezie se folosesc cuvinte din câmpul semantic al nopții incluse în structuri metaforice (“adâncimi de întuneric“,“ întunecata zare“) și al luminii (“cu razele ei albe luna“ ) în consens cu ideea poetică. Eul liric e marcat de pronumele la persoana I: „eu”, adică poetul, artistul. În concepția lui Blaga, arta reprezintă un mod de cunoaștere pe care el o definește poetic prin sintagma „eu, cu lumina mea”, așezând actul de creație deasupra simplei căutări spirituale. Pentru el, simbolul luminii capătă sensurile cunoașterii ca act de înălțare, deoarece lumina eliberează ființa și-o pune în legătură cu Dumnezeu. În concluzie, poetul propune prin creația sa o nouă viziune asupra lumii formate din “mistere” ce nu pot fi descifrate și reflectă viziunea despre creație și cunoaștere a poetului-filozof.