CLASA a Xl-a „Prâslea cel Voinic şi merele de aur”

„Prâslea cel voinic şi merele de aur” – basm popular

Basmul este opera epică de mare întindere in care întâmplările reale se împletesc cu cele fantastice fiind săvârşite de persoane cu puteri supranaturale care reprezintă forţele binelui şi al răului. Din confruntarea lor ies învingătoare forţele binelui pentru că reprezintă idealurile omului şi ale comunităţii in care trăieşte. „Prâslea cel Voinic şi merele de aur” este un basm popular care face parte din volumul „Legendele şi basmele românilor” in care Petre Ispirescu a cules şi a inclus mai multe basme populare. Caracterul epic este dat de folosirea naraţiunii ca mod de expunere şi prin modul indirect de a exprima ideile şi sentimentele cu ajutorul acţiunii şi al personajelor. Întâmplările reale şi cele fantastice se împletesc într-o ţesătură epică bine motivată. În general, lumea basmului este dominată de întâmplări fantastice, nelipsind însă cele reale. În „Prâslea cel voinic şi merele de aur” reală este existenţa unui împărat, a celor trei fiice şi a fiilor. Majoritatea întâmplărilor sunt fantastice: Prâslea se luptă cu zmeii care furaseră merele de aur, ajunge pe tărâmul celălalt, este adus de o zgripţuroaica pe pământ. Ca şi în alte basme există personaje reale şi personaje fantastice. Cele reale sunt: împăratul, fiii şi fetele, iar cele fantastice sunt: zmeii, zgripţuroaica şi puii ei. Personajele se grupează în jurul relaţiei bine-rău. Prâslea, împăratul şi fetele sunt personaje pozitive. Prâslea are şi puteri supranaturale: se transformă in flacără în timpul luptei, are o forţă neobişnuită, îşi taie carne pentru a hrăni zgripţuroaica. Zmeii şi fraţii lui Prâslea reprezintă forţele răului şi în final sunt pedepsiţi. Reale sau fantastice, personajele basmelor devin simboluri ale realităţii. Prâslea este idealul de dreptate şi cinste, zmeii şi fraţii reprezintă viclenia, răutatea şi violenţa. În basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” spaţiul şi timpul sunt precizate foarte vag. Timpul este nedeterminat, îndepărtat, fabulos. Spaţiul este real (grădina, palatul), dar şi ireal (tărâmul celălalt). Basmul are structură schematizată, în general respectată. Basmele populare româneşti au toate caracteristicile folclorului: tradiţionale, anonime, colective, orale. Ca structură basmul se bazează pe un model unic. Are loc o intervenţie care destabilizează ordinea existenţei oamenilor, intervine eroul care îşi asumă o misiune, trece prin mai multe probe şi în final iese biruitor. Tot de structura basmului ţin formulele narative de început, mediane şi finale. Formula de început „a fost odată” ne introduce într-un timp fabulos şi anticipează întâmplările neobişnuite. Formula de încheiere „şi-am încălecat pe-o şa …” marchează sfârşitul acţiunii şi revenirea la realitate într-o notă de veselie şi optimism. În basm se observă preferinţa pentru cifra magică trei (trei fii, trei zmei). Un element fantastic este metamorfoza personajelor sau a obiectelor (Prâslea se transformă în flacără) Fiind o creaţie populară basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” are caracter anonim, oral şi colectiv. Se folosesc elemente ale limbii populare, multe expresii, proverbe, zicători. Opera literară „Prâslea cel voinic şi merele de aur” ilustrează trăsăturile caracteristice basmului popular. Subiectul se poate rezuma cu uşurinţă. A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fii. În grădina împărăţiei sale se afla un pom care făcea mere de aur, din care împăratul nu reuşise să guste, deoarece erau furate înainte de a se coace. An de an, în perioada coacerii, mulţi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai împăratului, au păzit pomul pentru a prinde hoţul, dar totul fusese în zadar. Numai Prâslea reuşeşte să-l rănească şi să ducă mere tatălui său. El porneşte, împreună cu cei doi fraţi mai mari, în urmărirea hoţului şi, la un moment dat, drumul duce către tărâmul celălalt. Voinicul coboară pe celălalt tărâm şi ajunge la palatele zmeilor care furaseră trei fete de împărat. El se luptă cu zmeii, îi omoară, eliberează fetele şi, după ce transformă palatele în trei mere, se întoarce la locul pe unde coborâse. Fraţii săi trag afară numai pe cele trei fete iar pe Prâslea îl părăsesc cu gând să-l piardă. Rămas pe tărâmul celălalt, voinicul salvează puii unei păsări de zgripsor, care, drept recunoştinţă, îl scoate la suprafaţa pământului. Revenit în împărăţia tatălui său, după multe încercări, este recunoscut, fraţii săi sunt pedepsiţi, iar el se însoară cu fata cea mică şi-i urmează tatălui său la domnie. Personajul principal al basmului este Prâslea. El participă la întreaga acţiune şi este imaginea binelui, întruchipând idealul etic de cinste, dreptate şi adevăr. Numele său sugerează particularităţile eroului: cel mic, dar cel mai viteaz. Deşi este ironizat la începutul basmului de către tatăl său, reuşeşte să-l convingă pe acesta să-l lase să păzească mărul de aur. Inteligent, îşi face un plan pentru a prinde hoţul şi reuşeşte să îl rănească pe acesta. Basmul are un final fericit, încheindu-se cu nunta eroului. Ca orice personaj de basm, Prâslea are şi însuşiri supranaturale. Înzestrat cu o forţă impresionantă, omoară zmeii şi balaurul în luptă dreaptă. Prâslea este, aşadar, un personaj în care se împletesc însuşiri omeneşti şi fabuloase. Alături de Prâslea, se constituie forţe ale binelui: împăratul, cele trei fete, corbul, pasărea zgripsor şi puii ei, meşterul argintar. Personajele care reprezintă forţele răului sunt adversarii lui Prâslea: fraţii invidioşi, (care îi doresc pieirea pentru a se lăuda cu izbânda) şi zmeii, personajele fantastice, care trăiesc într-o lume ce funcţionează după legi proprii, altele decât cele din lumea reală. Reprezentaţii răului sunt pedepsiţi întotdeauna în basm. Personajele reale – împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat şi meşteşugarul argintar – ca şi cele fantastice – Prâslea, zmeii, balaurul, zgripsorul – indiferent de locul pe care îl ocupă în operă, au importanţă în desfăşurarea întâmplărilor, deoarece contribuie fiecare la aflarea adevărului şi instituirea dreptăţii. Elementul fantastic include şi obiectele miraculoase (mărul de aur, furca de aur, cloşca cu puii de aur, dar şi seul şi apa). Ele ajută eroul să depăşească situaţiile dificile, iar cifra simbolică trei are putere magică. Respectând caracteristicile speciei, basmul „Prâslea cel voinic şi merele de aur” începe cu formula introductivă: „A fost odată ca niciodată” care sugerează un timp imaginar. Prin ea, ascultătorii – cititorii – sunt introduşi într-o lume în care totul este posibil. Spaţiul de desfăşurare al acţiunii este şi el ireal (la curtea unui împărat, pe tărâmul celălalt). Formula finală „Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă ... şi încălecai p-o şea şi v-o spusei dumneavoastră aşa” are rolul de a scoate pe ascultători din lumea fantastică, iar nota ironică din formula de încheiere neagă veridicitatea celor povestite. Locul de unde pleacă eroul este curtea împăratului şi tot aici se va întoarce victorios acesta, iar drumul pe care îl parcurge singur constituie un prilej pentru a-şi dovedi calităţile - drum iniţiatic. Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru noţiunea de bine şi rău, reprezentând modele morale opuse. Trăsăturile lor se desluşesc prin acţiune, care se petrece pe pământ, dar şi pe tărâmul celălalt, prăpastia fiind hotarul care desparte cele două lumi. Ca orice basm popular, „Prâslea cel voinic şi merele de aur” are numeroase elemente de oralitate, care menţin trează atenţia ascultătorului. Vorbirea directă se îmbină cu vorbirea indirectă, folosirea verbelor la perfectul simplu („îi mulţumi”, „fu primit” etc.) dau impresia că acţiunea s-a petrecut de curând, inversiunile şi repetiţiile ( „şi merse, merse”) specifice stilului oral, precum şi cuvintele şi expresiile populare („niţică”, „piroteală”, „soroc” etc.) sunt modalităţi specifice basmului. Stilul caracterizat prin oralitate, împletirea armonioasă a celor trei moduri de expunere – naraţiunea, descrierea şi dialogul – dau farmec basmului, creaţie ce răspunde nevoii de bine, dreptate şi frumos a poporului român. Ca în orice basm, in “Prâslea cel voinic şi merele de aur”acţiunea este declanşată de un fapt grav care a perturbat ordinea din împărăţie - furtul merelor de aur din grădina împărătească. Basmul reprezintă o lume unde totul este posibil , faptele se petrec într-un timp imaginar şi într-un spaţiu cu trăsături specifice. Timpul, ca în orice basm, nu este precizat, evenimentele derulându-se “odată”, în infinitul temporal, într-un timp nedeterminat , sugerat de formula iniţială ”A fost odată ca niciodată”. Adverbul “ca niciodată” subliniază caracterul unic al întâmplărilor din basm. Întâmplările se petrec pe două tărâmuri diferite: într-o împărăţie oarecare şi pe tărâmul zmeilor. Acestea se află la mare distanţă unul de celăalalt, au trăsături diferite şi se conduc după legi proprii. Când ajunge pe taramul zmeilor, Praslea constată că toate lucrurile erau “schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni astfel făptuite erau pe-acolo”. Personajele din basm reprezintă două valori morale opuse: binele şi răul. În “Prâslea cel voinic şi merele de aur”, binele prezentat de Prâslea, de impărat şi cele trei fete, de zgripţuroaică şi puii ei, de meşterul argintar, iar răul de către fraţii cei mari, de zmeii, de balaurul. Din confruntarea lor, ca in orice basm ies invingătoare forţele binelui, deoarece adevărul şi dreptatea trebuie să triumfe. Ca în toate basmele, personajele sunt înzestrate cu trăsături obişnuite, dar şi cu forţe fantastice. Prâslea este cel de-al treilea fiu al împăratului, fiind un personaj complex: este modest, inteligent, are un acut simţ al anticipaţiei, este viteaz, curajos, consecvent, cinstit, generos. Acestor trăsături obişnuite li se adaugă cele fantastice: are o forţă fizică impresionantă (îl bagă pe zmeu în pământ până la gât, omoară balaurul), comunică cu făpturi de pe alt tărâm, înţelege graiul corbului, transformă palatelele în mere, face o furcă de aur care toarce singură şi o cloşcă cu ouă de aur. Există în basm personaje cu puteri fantastice care stau alături de personajele cu însuşiri obişnuite : zmeii, balaurii, corbul, zgripţuroaica şi puii sunt înzestrate cu însuşiri ieşite din comun: trăiesc pe un alt tărâm, au o forţă fizică neobişnuită. Personajele cu însuşiri obişnuite sunt şi ele numeroase: împăratul, fiii cei mari, fetele de împărat, meşterul argintar. Împletirea realului cu fantasticul nu se manifestă însă numai la nivelul personajelor, ci şi al întâmplărilor din basme: merele de aur sunt furate în fiecare an, Prâslea îl bagă pe zmeu până la genunchi în pământ, apoi la gât, străbate drumul de pe tărâmul zmeilor până în împărăţia tatălui sau cu ajutorul zgripţuroaicei. Ca în majoritatea basmelor, Prâslea este ajutat de corb, de zgripţuroaică - care au însuşiri fantastice. Fiinţelor cu trăsături fantastice li se adaugă obiectele cu însuşiri supranaturale: merele de aur, biciul care transformă palatele în mere de aur, de argint şi de aramă, furca din aur, cloşca cu puii de aur. Basmul este o naraţiune amplă, cu o acţiune îmbelşugată, în care pot fi identificate momentele subiectului. Expoziţiunea basmului conţine formula iniţială care anticipează fabulosul întâmplărilor. Intriga are şi ea caracter fantastic şi reprezintă pretextul care declanşează acţiunea: în fiecare an, merele de aur sunt furate, spre nemulţumirea împăratului. Prâslea reuşeşte să-l rănească pe hoţ, după încercările nereuşite ale fraţilor săi şi porneşte în urmărirea acestuia. Desfăşurarea acţiunii cuprinde încercările, probele pe care trebuie să le depăşească personajul, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea asumată. Datorită propriilor forţe, dar beneficiind şi de ajutor (din partea corbului, a zgripţuroaicei) eroul trece cu bine toate probele: se luptă cu zmeii, omoară balaurul, revine în împărăţia tatălui său, iar în final îşi dovedeşte identitatea (punctul culminant) şi al aventurilor sale şi se încheie cu o nuntă împărătească (deznodământul) Basmul este o creaţie literară destinată povestitului. Ele se povesteau la şezători , la clăci, la câmp, în armată, în cabanele lucrătorilor forestieri. Povestitul copiilor - în familie - este mai recent. Specifice basmelor, formulele iniţiale, mediane, finale, mult mai variate în basmele româneşti decât în basmele altor popoare. Ca majoritatea basmelor, ”Prâslea cel voinic şi merele de aur” începe cu formula iniţiala “A fost odată ca niciodată….” care îl introduce pe ascultător în lumea basmului, creează atmosfera, pentru receptarea întâmplărilor povestite, precizând totodată caracterul de ficţiune al basmului şi sugerând timpul întâmplărilor. Formulele mediane plasate la începutul unui capitol verifică atenţia auditorului, precizează continuarea acţiunii: ”căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”; le sugerează deplasarea în spaţiu, distanţa parcursă: ”şi merseră, merseră”, durata: “şi se luptară, şi se luptară zi de vară până-n seară”. Formulele finale, mai bogate şi mai variate decât cele iniţiale readuc ascultătorii în lumea obişnuită, cea mai frecventă fiind: ”şi încălecai pe-o şa şi v-o spusei dumneavoastră aşa”. Fiind o specie literară destinată povestitorului basmul se caracterizează prin oralitate între povestitor şi ascultătorii săi stabilindu-se o relaţie directă de comunicare. Şi în “Prâslea cel voinic şi merele de aur” ca în toate basmele sunt prezentate construcţii şi expresii populare (“se face luntre şi punte“, “a-şi lua inima-n dinţi“, “a nu-şi pierde cumpătul”), construcţii exclamative (“Unde dă Dumnezeu să cază un asemenea noroc chiar pentru mine!), inversiuni (rogu-te, “adevăr grăieşte gura mea”), repetiţii ( “făcu ce făcu”) vocative (“corbule, corbule!). Una dintre caracteristicile basmelor este preferinţa pentru cifrele magice: în “Prâslea cel voinic şi merele de aur”se repetă cifra trei: ”trei fraţi, trei fete de împărat, trei zmei”. Oglindind viaţa în mod fabulos, venind dintr-o lume îndepărtată “ce gândea în basme şi vorbea în poezii” basmul popular a reprezentat o bogată sursă de inspiraţie pentru scriitorii noştri care au creat basme culte de o mare frumuseţe (Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Slavici, Barbu Ştefănescu Delavrancea). “Prâslea cel voinic şi merele de aur” se încadrează în basmul popular prin toate trăsăturile sale: prin conţinut, prin valoarea sa educativă generată de valorile morale exprimate, prin valoarea sa etică şi estetică.