CLASA a lX-a - “Hronicul și Cântecul Vârstelor” de Lucian Blaga, comentariu și rezumat

FIŞĂ DE LUCRU Alegeţi varianta corectă: „Hronicul și cântecul vârstelor” este un roman: a.autobiografic b. fantastic c. istoric d. poliţist d. social „Date despre operă: „Hronicul și cântecul vârstelor” a fost scris între anii 1945-1946 și este o lucrare cu caracter autobiografic pronunțat. Opera a apărut după moartea scriitorului, abia în anul 1965, deși fusese scrisă cu mult mai devreme. Romanul îl înfățișează pe Blaga de-a lungul anilor, atât în copilărie cât și în plină formare. Alte opere ale autorului sunt: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, „Izvorul nopții”, „Stelelor”, „Părinții”, „Gorunul”, „Liniște”, „Noi și Pământul”. Specia literară: Roman Tipul romanului: roman memorialistic, autobiografic Genul literar: Genul epic Semnificația titlului: Titlul romanului sintetizează ideea centrală a acestuia, și anume, faptul că lucrarea conține o mărturie cronologică a evenimentelor principale ce au marcat viața lui Blaga, surprinse în diferite faze ale existenței sale: copilăria, adolescența, prima tinerețe. “Hronicul și Cântecul Vârstelor” de Lucian Blaga - Comentariu literar – Scrisă între 10 noiembrie 1945 și începutul lui iulie 1946, « Hronicul și Cântecul Vârstelor » este pentru literatura română ceea ce reprezintă pentru Goethe și pentru literatura germană celebra sa lucrare cu caracter autobiografic : « Aus meinem Leben ». Lucrare cu un pronunțat caracter biografic “Hronicul și Cântecul Vârstelor ” se deschide cu fabuloasa lume a copilăriei. Blaga pătrunde în profunzimea amintirilor. Copilăria autorului a fost dominată de absența cuvântului, pe care însuși poetul o explică, ca fiind o prelungire a unei stări embrionare dincolo de firesc sau o nefirească luciditate ce s-a așezat între el și cuvânt. Deși ființă vie, copilul Blaga de atunci încă mai dorea stagnarea în pântecele mamei, asemănate cu un scut protector, față de lumea care urma să îl izbeasca. Pentru el, pășirea în viață însemna “cuvântul’. Frica era stăpâna sufletului infantil, care prefera să aspire la muțenie. Deși înțelegea tot ce i se spunea, copilul tăcea, doar executa, fiind el însuși un « prizonier » al muțeniei, pentru că își dorea asta. Putea oricând să părăsească sfera captivității, însă frica de lume își spunea întotdeauna cuvântul. Teama pe care mama copilului o simte, o determină să îl ducă la doctor, pentru a afla adevărul. Poetul afirma : « Nu mai era nimic de spus ». Mama copilului află că Lucian putea să vorbească, dar se temea să o facă. Până acum a preferat să se creadă că este mut, dar doctorul va spulbera orice teamă a mamei. Ajungând acasă, femeia încearcă să își convingă odrasla că vor cunoaște rușinea dacă nu va începe a vorbi, însă strădaniile acesteia au fost în zadar. Ca răsplată pentru protecția oferită de mamă, Lucian se vede nevoit să vorbească, dominat și acum de un aspru sentiment de frică. Îi era rușine și teamă. Căuta un sprijin, un paravan între el și cuvânt și « de sub strașina degetelor și a palmei începe a vorbi ». Încă încerca să se apere de lumea cuvântului ca și cum s-ar fi apărat să nu ia în primire păcatul originar. Vorbea întocmai ca oamenii locului cu cuvinte dialectale. Ultimul copil al Anei și al lui Isidor Blaga, Lucian începea să pășească pe cărările vieții. Privea viața ca e o luptă pe care doar dacă ești cu adevărat puternic poți să o răzbați. Pe parcursul întregii copilării, Blaga trăiește pe fondul rural și arhaic, deoarece, lirica lui Lucian Blaga își trage rădăcinile cele mai adânci din solul satului romanesc, de unde îi vin ispitele miturilor populare, interpretate personal și întregite de fantezia sa. Astfel, poetul prozator Blaga descrie casa părintească, așa cum și-o amintește, ca o clădire veche, masivă în stilul celorlalte case din sat. Fiind mediul copilăriei sale, locul unde a învățat să vorbească, să gândească. Blaga se leagă de orice amănunt, fiecare având o semnificație mai mult sau mai puțin importantă. Alcătuiește un arbore genealogic al familiei Blaga cu Simion Blaga -preot in sat-. Casa amintirilor este mai veche decât însuși poetul, care înțelege că și strămoșii săi au avut amintiri legate de locul acesta. Uriașul castan din grădiniță este considerat de Blaga un protector al familiei, un duh ocrotitor, care a slujit neamul Blaga de-a lungul timpului. Sufletul copacului se stinge o dată cu sufletul lui Isidor Blaga. În salonul de lux, au rămas vii în amintirea poetului cele două dulapuri cu uși ce luceau în jocuri, ca de apă și o comodă Biedermeier, pe care un ceas auriu cânta - când era « tras » - melodii vieneze, reflectând astfel, aerul clasic al timpului, sugerând tipul familiei adaptate vremii. Copilăria lui Blaga este formată din mai multe părți care cuprind începuturile cuvântului, descrierea casei părintești și rolul important al părinților. Cuvintele « mama » și « tata » sunt scrise cu litere majuscule sugerându-se astfel sentimentele de venerare, de respect, de admirație, mulțumindu-le pentru viața pe care i-au făcut-o drept dar. Descrierea tatălui se rezumă doar la aspirațiile sale : un pasionat al cărților, devotat bisericii și satului, uitând de propria gospodărie. Preotul fiind un om cu carte era marcat de dorința de cunoaștere. Mama este pentru poet ființa primară, aducătoare de viață și de speranță, mereu iubitoare, fără școală, dar cu instincte materne foarte bine dezvoltate. Ana Blaga este tipul femeii mature, întreprinzătoare , egoistă, dar doar din dragoste pentru familie, căci femeia nu se gândește decât la familie și niciodată de ea însăși. Asemănată cu o ființă măreață, fără de păcat, puternică precum o stâncă în marea învolburată și în același timp o fire blândă, o zână coborâtă din tărâmul basmelor pentru a le fi mereu alături, este imaginea mamei iubitoare, ocrotitoare. Rezumat pe capitole al cărţii "Hronicul și cântecul vârstelor" scrisă de filozoful, poetul, dramaturgul şi jurnalistul român român Lucian Blaga Capitolul 1 – Personajul principal a început să comunice cu ceilalţi la patru ani, îndemnat de mama sa, care l-a dorit deoarece Leti, sora lui mai mare, a murit într-un accident. Capitolul 2 – Autorul descrie ograda şi casa - povestește în special despre ceasul vechi din salon - şi îşi prezintă tatăl, un mare iubitor de literatură. Capitolul 3 – Primii prieteni ai băiatului au fost fetele, apoi băieţii : Vasile, Roman, Tudorel. Împreună cu aceştia mergea cu gâştele pe deal, dar într-o zi, Lucian le-a pierdut. Tatăl său le-a recuperat, plătind o sumă de bani. Tot în acelaşi timp, umbla un câine turbat prin sat, care a muşcat câteva persone. Câinele l-a muşcat se afla şi pe Vasile, care a fost trimis în Budapesta pentru a se vindeca. Capitolul 4 – Tatăl băiatului spera ca prin comasare să obţină o distribuţie raţională a pământurilor. Acesta era hotărât să dea pământurile ţăranilor spre comasare, deşi unii săteni nu erau de acord. Aceştia din urmă au încercat să se răzbune, punând nişte cartuşe metalice în cocenii cu care familia lui Lucian - personajul principal - făcea focul. Capitolul 5 – În copilărie, Blaga credea în poveştile mamei sale. El îndrăgea o poveste pe care i-o spune aceasta, deşi îl înfricoşa. De asemenea, era naiv, deoarece, într-o zi, a avut senzaţia că cerul îl urmăreşte. Împreună cu prietenul său, au încercat să rupă cerul în două, dar nu au reuşit. Capitolul 6 – Deşi părinţii lui îşi doreau ca Lucian să meargă la şcoală de la 5 ani, acesta refuză. Aşadar, la şase ani începe sşoala. Într-o zi, dascălul îi anunţă că satul arde, aşa că băiatul se duce acasă şi o ajută pe mama sa să aibă grijă de gospodărie. Capitolul 7 – Deoarece băieţii trecuseră de vârsta la care aveau responsabilitatea de a păzi gâştele, aveau mult timp liber vara. Lor le plăcea să stea pe iarbă, lângă râu, goi. De Sfântul Ilie, s-au dus călare să vadă o piesă de teatru. Capitolul 8 – În fiecare vară, un copil murea înecat în apele Morii. Anul acesta, ei au fost martori la ridicarea unui corp, din acel loc. Auzind clopotele care băteau pentru acel suflet, băieţii se gândeau ce ar simţi ei dacă ei ar fi morţi. Capitolul 9 – La 1 septembrie 1902, băiatul era din nou la şcoală, dar de data aceasta la Sebeş. Copiii erau aşezaţi în bănci după nivelul lor la învăţătură. Băiatul a ajuns din ultima bancă, în prima, şi a rămas acolo un an întreg. Cu toate că era interzis, Lucian pleca săptămânal să-şi viziteze părinţii. Capitolul 10 – La vârsta de zece ani, băiatul îşi dă seama de dragostea lui pentru religie. Cu toate că mama sa era preoteasă, aceasta nu se ducea prea des la biserică. Mergea doar de două ori pe an : de Paşte şi de Crăciun. Cu toate acestea, băiatul îndrăgea foarte mult religia. După un an, el nu mai era atât de credincios. Capitolul 11 – Într-o zi, împlinindu-se o sută de ani de la moartea lui Schiller, copiii primesc cărţi şi broşuri despre viaţa acestuia. Lucian este foarte impresionat de viaţa poetului. Îi plăcea să deseneze casa în care Schiller s-a născut. Capitolul 12 – Datorită faptului că era întotdeauna bolnav, tatăl lui Blaga hotărăşte să petreacă câteva săptămâni la Bistra, în munţii Sebeşului. Ei trec prin mai multe sate până ajung la Bistra şi este fascinat de locurile pe care le vede. Leagă prietenii de scurtă durată şi se îndrăgosteşte de fata unui ungur, Erji. Personajul principal va dori mereu să se întoarcă în acele locuri. Nu s-a mai întors acolo niciodată. Capitolul 13 – În anul 1904, începe o secetă cum nu se mai pomenise până atunci. Dogoarea secase râurile şi lăsase holdele pustii. De fiecare dată când zăreau un nor pe cer, toţi ieşeau la poartă şi se rugau să plouă. Într-o zi, se răspândeşte vorba că au sosit transporturi de porumb din America. Vestea aceea îl bucura pe copil, care, de atunci, a considerat America un semn al speranţei. Capitolul 14 – Odată cu venirea verii, veni şi Alexe N., un bun prieten cu Liviu, unul dintre fraţii lui Lucian. Liviu, care era acum studet, îşi petrecea majoritatea timpului studiind nişte carnete pline cu cifre şi formule. Băiatul îşi petrece timpul cu Alexe. Pasiunea lui Liviu era de a discuta cu tatăl său despre articolele din “Semănătorul”. De multe ori existau dispute între ei pe tema aceasta. În clasa a IV-a, în timp ce era la şcoala din Sebeş, Lucian observă că dascălul Hans Wolf, deşi era sever, avea o simpatie deosebită pentru el. Acesta considera că Lucian este cel mai strălucit elev al şcolii. Capitolul 15 – În 1906, Lucian împreună cu fratele său Liciniu, pleacă cu trenul la Braşov, pentru a-şi urma studiile la liceul Şaguna. Aceştia vor sta la Liviu, fratele lor care era acum profesor. Lucian se acomodează repede şi îşi face curând prieteni, dar din clasele superioare. Gheorge Popa era cel mai bun prieten al său. Băiatul câştigă simpatia profesorului de latină şi îl considera cel mai bun la latina. Lucian şi Liciniu se mută la Rupi, un măcelar de care se teme Lucian. Băiatului nu îi este frică doar de gazdă, îi este frică şi de ceilalţi oameni de pe stradă. Capitolul 16 – Băiatul îşi dă seama că părinţii lui nu îşi mai permit să îl ţină la liceu. Acesta aude mai multe conversaţii când ei vorbesc despre datorii şi restanţe. Lucian a continuat să înveţe, să citească cărţi. Era pasionat de problemele de ştiinţă, era un geograf inedit, se descurca foarte bine la astronomie şi îi plăcea foarte mult mitologia. S-a angajat ca preparator la colegiul “Vechiul Regat”, pentru a strânge nişte bani de buzunar. Prima lui iarnă în Braşov este cumplită, dar reuşeşte să treacă peste ea. În mai, a avut loc o petrecere a elevilor de la toate şcolile româneşti din Braşov, numită “maial”. Ştiind că este un elev bun, nişte băieţi mai mari îl îmbată pe Lucian şi îşi bat joc de el. Capitolul 17 – Ajuns la facultate, în anul doi, personajul principal constată că nu era în relaţii atât de bune cu ceilalţi colegi ai săi. A fost bătut de cei care fumau în spatele şcolii, pentru că le răspunsese cu superioritate. Cu toate acestea, mergea la vechea lui şcoală, atât pentru produsele de patiserie, cât şi pentru a le da o mână de ajutor elevilor cu hărţile la geografie, în schimbul unei sume de bani. Capitolul 18 – În primăvara anului 1908, în ziua de Florii, cei trei fraţi se întorc acasă. Când au ajuns acasă, au aflat că tatăl lor era bolnav. Acesta a fost trimis în Munţii Boemiei pentru a fi tratat. Acolo va sta două luni. La sfârşitul lui iunie, boala părea să se agraveze. În perioada când părinţii sunt plecaţi în Oaşa, tânărul descoperă biblioteca tatălui său. Aceasta conţinea diferite cărţi, atât despre literatură, cât şi de matematică, fizică şi lecturi abstracte. Într-o zi de august, acesta este întrerupt din lectură, de o femeie care îl întreabă dacă tatăl său a murit. După câteva ore, află de la fraţii săi, care fuseseră duşi la Sebeş, că tatăl lor murise. Lucian se refugiază o perioadă, sfâşiat de vestea primită. Capitolul 19 – Personajul principal pleacă la Cugir pentru a se detaşa de atmosfera tristă de acasă. Într-o încercare de a-şi plăti datoriile, mama lor se hotărăşte să vândă casa şi pământurile şi să se mute cu ei la Sebeş. Împreună cu Liciniu, plecă la Braşov, în luna mai, în perioada de susţinere a examenelor. La sfârşitul lui iunie, Lucian şi Liciniu află că au trecut examenele. Capitolul 20 – Lucian îşi petrece o parte din vacanţă în satul Vinerea şi în cealaltă parte a vacanţei îl meditează pe Remus, un prieten de familie, copil deştept, dar neglijent. Toamna, Remus îl primise pe Lucian să stea cu el în cameră, aşa cum îi promisese. Lucian era interesat de cărţi şi de lectură, dar Remus nu era. În primăvara anului 1910, cuprins de inspiraţie, Lucian creează şi publică poezia “Noaptea” în ziarul “Românul”. Capitolul 21 – Ajuns în clasa a V-a, el cunoaşte mulţi colegi noi. Îl cunoaşte pe Aurel Vlaicu. În prima zi în care l-a cunoscut, acesta ţinea în mână un aparat alb, mic ca o jucărie. Le explica tuturor că este un aeroplan, şi îl prezenta tuturor. Capitolul 22 – Dascălul Iosif Blaga, profesor de filosofie la liceul Şaguna, obişnuia să organizeze, o dată la câţiva ani, o excursie în Italia. Unchiul Iosif, Lucian, Mărioara şi încă câţiva tineri pleacă către Italia. În drum spre Italia, aceştia trec prin multe oraşe şi vizitează Constantinopolul, Atena, Messina, Vaticanul, Roma, Florenţa şi Veneţia. La intoarcere au trecut prin Budapesta. Capitolul 23 – Profesor de limba greacă, Paul Budin, preda la Liceul Şaguna. Deşi era o persoană înstărită, el se mulţumea cu lucrurile pe care le primea de la copiii mai slabi, în schimbul unei note de trecere. Lucian era impresionat de acest profesor, de calmitatea acestuia, chiar dacă elevii săi îl puneau mereu la încercare. La întoarcerea sa din Italia, află că domnul este bolnav şi peste şase luni moare. Capitolul 24 – Într-o vară, Lucian îşi petrece vacanţa în satul Vinerea, fiind gazda lui Remus. O cunoaşte acolo pe domnişoara Roma, fiica unor rude apropiate, cu care începe să se întâlnească. Apoi, el îi scrie scrisori pe care i le citeşte. Îşi dă seama că se îndrăgostise de ea. Doi ani mai târziu, Roma moare de tuberculoză. Capitolul 25 – În clasa a VI-a, Lucian începe a îndrăgi cărţile filozofice, dar cel mai mult îi plac cărţile lui Henri Bergson. Într-o perioadă, tânărul nu se simte bine, se îmbolnăveşte din ce în ce mai des. În acea perioadă vine Simion Laşiţă, un văr de-al doilea, ce avusese de gând să se înscrie la Facultatea de filozofie. După şase-şapte ani de studiu, vărul a picat examenele. Lucian se duce să îl viziteze. Acesta avea o bibliotecă foarte mare, plină cu cărţi de filozofie. Lucian este impresionat de cărţi şi în fiecare săptămână venea la Simion să le împrumute. Capitolul 26 – Lucian observă că îl încearcă o răceală. Deoarece febra persistă, acesta rămâne în grija mamei sale şi în acest timp citeşte mult pentru a nu rămâne în urmă cu şcoala. Se însănătoşeşte abia după trei luni. La începutul primăverii, ia parte la ultima petrecere cu dans a elevilor. Acolo o întâlneşte pe domnişoara Cornelia, fiica unui om politic din Banat. Tinerii se îndrăgostesc şi se vor căsători peste câţiva ani. Capitolul 27 – La începutul toamnei, Lionel îşi deschide un birou de avocatură, fiind ajutat de Lucian, care rămâne cu el. De multe ori, pentru că rămânea la birou, el era confundat cu fratele său. În primăvara anului 1914, tânărul publică un articol în revista “Românul”, dar sub semnătura lui Ion Albu, din dorinţa de a-şi vedea scrisul tipărit. Capitolul 28 – La sfârşitul lui iunie, 1914, Lucian se întoarce acasă pentru a-şi anunţa mama că a trecut bacalaureatul. În timp ce îşi schimba trenul care urma să îl ducă la Sebeş, auzi ca Franz Ferdinand a fost asasinat. La sfârşitul lui iunie, a pornit războiul. Pe 20 septembrie, tânărul se inscrie la Facultatea de teologie. Capitolul 29 – În cele două săptămâni pe care le petrece la Sibiu, Lucian îşi cunoaşte verişoara. Pe timpul iernii, acesta scrie nişte lucrări despre concepte ca “materia” şi “energia”, pe care i le trimite acestei verişoare cu rugămintea de a le duce la Bucureşti şi de a i le da directorului revistei “Convorbiri literare”. Revista a publicat articolul trimis. Capitolul 30 – Pe timp de război, în intervalul dintre 1915 și 1916, Lucian se duce la Andrei Oțetea, un bun prieten, la Sibiel, pe care îl cutreieră. Lucian se bucură de ospitalitatea mamei lui Andrei și creează piesa – poem “Tulburea apelor”. Capitolul 31 – Cu ocazia începerii unui nou an școlar, Lucian se vede nevoit să își continue studiile la Facultatea de teologie. Fiind în anul I, el trebuie să dea niște examene restante. Studiind temeinic timp de două săptămâni, cu toate că la celelalte examene s-a descurcat de minune, la Cântările bisericești, a întâmpinat anumite dificultăți, fiind nevoit să dea corigența până la Crăciun. Capitolul 32 – În vara anului 1916, Lionel este chemat de urgență la Viena, și știind că va sta câteva săptămâni, îl ia și pe Lucian cu el. Deoarece Lionel avea treabă la spitalul militar, Lucian se plimba prin centrul orașului. În timp ce admira splendoarea Vienei, el se întâlnește cu un vechi prieten din liceu, Ion Clopoțel, care îl invită pe el și pe fratele său la o cafea, a doua zi. Acolo se întâlnește și discută cu câțiva români intelectuali. După patru săptămâni se întoarce acasă. Capitolul 33 – După două zile de la întoarcerea lor din Viena, aceștia află că România a declarat război. Lionel îi îndeamnă să se ducă la Poliție pentru a-și face o autorizație pentru a învăța în străinătate. După ce o obține, Lucian pleacă spre Viena. După câteva zile, află câteva vești bune în legătură cu războiul, dar fratele său nu vine în Viena. Capitolul 34 – Pe timp de război, presa continuă să scrie zilnic detalii. Tânărul nu se mai intereseaza de cărți, ci se preocupă de știrile din ziare și reviste. Capitolul 35 – Lucian trecea foarte rar pe la apartamentul pe care îl închiriase, în schimb trecea pe la o cafenea pe care o îndrăgea. Seara, când se întorcea acasă, fata gazdei, o tânără de optsprezece ani, găsea mereu pretexte pentru a-l reține în cadrul ușii. Era invitat uneori la ceai. O data, cei doi tineri s-au dus împreună la film. Fata ii face avansuri, dar el nu este interesat, așa că rămân doar prieteni. Capitolul 36 – Pe la mijlocul lunii octombrie, Lucian, fiind la Universitate, își caută numele pe o tăbliță, pentru a putea intra în clădire. Atunci, găsește numele Corneliei, o prietenă cu care a dansat la o petrecere. Mergând des la bibliotecă, Lucian o vede Cornelia, care îl recunoaște și de atunci ei vor petrece foarte mult timp împreună. Capitolul 37 – Cei doi tineri încep să se întâlnească, la bibliotecă, la restaurant și devin un cuplu. Cornelia dorea să plece la București după încheierea războiului. Capitolul 38 – La începutul lui noiembrie, Lucian primește o scrisoare de la fratele său prin care este anunțat că Școala teologică de la Sibiu s-a redeschis la Oradea și că el trebuie să vină imediat acasă pentru a nu pierde înscrierile. Deși îi este greu, el se desparte de Cornelia, dar îi promite că îi va scrie zilnic. La examene se duce nepregătit, dar de data aceasta profesorii nu mai sunt indulgenți. Fratele lui decide să plece la Viena, iar Lucian îi spune că veni de Crăciun pe la el pentru a se întâni cu o fată și astfel îi spune despre Cornelia. Capitolul 39 – Pe 20 decembrie, Lucian pleacă la Viena. Știind că fratele său nu este atât de încântat de vizita sa la Viena, tânărul își petrece tot timpul cu Cornelia. Într-o zi, îi spune ca ar vrea să locuiască împreună cu ea, într-o vilă din Viena. Se gândesc și cum ar fi să locuiască și în România. Capitolul 40 – Pe 15 ianuarie 1917, Lucian se întoarce în țară. Termină Facultatea de teologie și se întoarce acasă cu diploma de licență în teologie. Acasă primește trei scrisori, una de la Cornelia, una de la mama ei și una de la un frate de-al ei. Fratele Corneliei îl invită în august, în Banat, pentru a se cunoaște mai bine. La întâlnire, Lucian face impresie proasta. După câteva zile, el primește o scrisoare de la mama ei prin care este rugat să întrerupă corespondența cu Cornelia. În octombrie, personajul principal pleacă la Viena, unde se întâlnește cu Cornelia și își continua relația. Capitolul 41 – La Viena, Lucian întâmpină multe greutăți, în special se confruntă cu lipsa mâncării. Petrece două luni acasă și două luni la Viena. După Crăciun, îl vizitează un prieten și apoi se întoarce în țară. Capitolul 42 – Tânărul își scrie lucrarea de doctorat. Între timp, Cornelia îi trimite scrisorile cu poeziile unui profesor de la Cernăuți, care le apreciază și le publică. Capitolul 43 – Auzind de la doamna Roman că articolul său a fost publicat în “Glasul Bucovinei”, se hotărăște să publice cele două volume - unul cu poeme și altul cu aforisme. Capitolul 44 – După ce volumele sale au fost tipărite, numele său apare în multe ziare importante, fiind menționat asfel : “un dar făcut de Ardeal României”. Capitolul 45 – Lucian primește o scrisoare, prin care Cornelia îl anunță că pleacă la Paris. El pleacă la fratele său, Liciniu. Tot în ziua aceea, se duce la Academia Română și acolo îi întâlnește pe Nicolae Iorga și Sextil Pușcariu. Capitolul 46 – Îl vizitează pe Alexandru Vlahuță, care era impresionat de scrierile sale. A doua zi, îl invită să ia prânzul cu el, unde se întâlnește cu alți scriitori mai tineri, pentru un schimb de experiențe. În toamna aceluiași an, Alexandru Vlahuță moare. Capitolul 47 – Lucian încearcă să obțină o bursă pentru studii în străinătate. După o discuție îndelungată cu Nicolae Iorga, se întoarce la Sebeș. Este foarte dezamăgit că nu a primit nici o veste de la Paris. Capitolul 48 – Starea lui de tristețe nu se risipește, decât în momentul când primește o scrisoare de la Cornelia, care îi spune că va veni în septembrie la Viena. Lucian decide să plece la Viena pentru a se întâlni cu tânăra. Capitolul 49 – Tânărul ajunge la Viena și începe să o caute, dar nu o poate găsi. Încearcă să dea de ea, îi trimite scrisori, dar aceasta nu îi răspunde. Pe 7 octombrie, acesta găsește o scrisoare de la Cornelia și decid să se întâlnească în Bibliotecă. Tânăra îi spune că dorește să se căsătorească.