CLASA A Xl-a Construcţia personajelor

Caracterizarea personajului Prâslea din basmul " Prâslea cel Voinic şi merele de aur" Basmul “Prâslea cel Voinic şi merele de aur” este un basm popular cu un subiect simplu, acţiunea sa fiind alcătuită dintr-un şir de episoade în care se povestesc peripeţiile eroului principal, reprezentând binele, în lupta sa împotriva răului. Prâslea este personajul principal al basmului, basm în care este surprins procesul de naştere şi de formare a unei personalităţi. Eroul este implicat într-un proces de iniţiere, el apărând în ipoteza fiului care nu colindă lumea în căutarea unor fapte vitejeşti, adevăratul scop fiind maturizarea. Încă din titlul basmului, indirect, prin nume este precizat statutul personajului în basm: Prâslea, fiul cel mai mic, dornic de aventură. Adjectivul "voinic"care însoţeşte numele personajului trasează o trăsătură dominantă a caracterului personajului principal al basmului: vitejia, puterea, însuşiri necesare în lupta de restabilire a adevărului şi de înfruntare şi eliminare a răului. Prâslea este cel de-al treilea fiu al împăratului. Numărul trei apare frecvent în basme având o valoare simbolică. Este numărul desăvârşirii, Prâslea fiind singurul capabil să prindă hoţul merelor de aur din grădina tatălui, chiar dacă era în ipostaza de mezin. Este caracterizat atât îin mod direct, cât şi indirect prin fapte, comportament , limbaj şi relaţia cu alte personaje. Fiul cel mai mic este caracterizat direct de tatăl său, la început ca fiind "un nesocotit", un nechibzuit datorită lipsei lui de experienţă, "un mucos" prea tânăr pentru a fi capabil de fapte pe care fraţii săi mari, "atâţia şi atâţia oameni voinici şi deprinşi cu nevoile" nu le-au putut duce la bun sfârşit. Tânărul dă dovadă de modestie, el vrea doar să încerce, fără a promite reuşita, este cuviincios, adresându-se cu respect şi cerând permisiunea tatălui. Împăratul cedează şi îi dă voie să-şi încerce norocul, pentru că fiecare om trebuie să parcurgă un drum de cunoaştere şi autocunoaştere. Cele mai multe dintre trăsăturile eroului erau dovedite prin faptele, gesturile şi acţiunile sale, fiind astfel caracterizat în mod indirect - se dovedeşte a fi inteligent şi prudent când pregăteşte prinderea hoţului ; îşi ia măsuri de precauţie împotriva somnului, înfingând ţepuşe în pământ care săa-l trezească. Rănirea hoţului şi "salvarea" merelor de aur nu sunt suficiente pentru Prâslea. El trebuie să meargă până la capăt şi îşi asumă riscurile de orice fel, care ar interveni pe drumul spre prinderea şi pesepsirea hoţului. În aceste condiţii călătoria făcută pe tărâmul celălalt, va fi pentru Prâslea nu numai un prilej de cunoaştere a lumii, a universului exterior, ci şi de aucunoaştere şi formare şi consolidare a unor trăsături morale şi de caracter. Motivul călătoriei şi motivul luptei, frecvent întâlnite în basme, pun în antiteză, de obicei, personaje aparţinând unor lumi diferite: eroi ai pământului şi zmei. Prâslea, însă, trebuie să se confrunte şi pe tărâmul pământenilor cu răul, reprezentat prin fraţii mai mari. Gândurile lor urmăresc pierderea mezinului pentru că autoritatea lor este puternic ameninţată. Eroul este singurul care are curajul să pătrundă pe tărâmul subpământean prin prăpastia care leagă cele două lumi. Ca orice protagonist de basm, are de luptat cu zmeii şi de fiecare dată iese victorios. Aceste înfruntări reprezintă etape ale formării tânărului, ale maturizării lui. Faptul că are nevoie de ajutoare dovedeşte lipsa deplinei lui maturizări. În lupta cea mai dificilă, cu zmeul cel mic, Prâslea este ajutat de corb, care îi aduce seu-putere, şi de fata de împărat care îi dă să bea pentru a se răcori. Dacă la început fiul împăratului are trăsaturi alese ale unui om din popor, pe parcursul basmului el îşi dovedeşte şi puterile supranaturale cu care este inzestrat: se transformă în foc. Metamorfozarea demonstrează putere de luptă, confruntarea dintre bine şi rău. După eliberarea fetelor ţinute captive într-un loc străin lor, împreună cu merele de aramă şi argint, obţinute prin lovirea cu biciul a palatelor zmeilor, Prâslea intuieşte vicleşugul fraţilor, leagă de frânghie o piatră pentru a verifica buna lor credinţă. Rămas singur într-o lume plină de primejdii, eroul se dovedeşte a fi viteaz şi bun la suflet, salvând puii de zgripsor de lăcomia unui balaur. Personajul este recompensat pentru binefacerile lui şi readus în spaţiul cunoscut, pe tărâmul acestuia. Dă dovadă de putere de sacrificiu şi de luptă, rupându-şi propria carne pentru a ajunge la capătul drumului. Este o călătorie, înapoi, la fel de dificilă şi din care personajul se întoarce îmbogăţit. Ajunge "trenţăros" şi "un om prost" după spusele argintarului (caracterizat direct prin intermediul altor personaje), fiind nevoit să facă dovada adevăratei sale identităţi. Aceasta reprezintă proba cea mai grea, aceea în care trebuie să arate celorlalţi cine este el cu adevărat, ce a devenit la capătul drumului. Furca şi cloşca cu puii de aur aduse fetei celei mici, îl fac din nou vrednic de a fi cu adevărat fiu de împărat. Mai matur şi mai înţelept, el este generos în final. Nu îi înfruntă pe fraţii săi, ci lasă pedepsirea lor pe seama divinităţii. Cucerirea iubirii este pasul final în formarea fiului de împărat; nunta este încununarea succesului. Prâslea întruneşte atât trăsături obişnuite fiind cinstit, curajos, modest cât şi însuşiri supra-naturale dând dovadă de o forţă ieşită din comun în lupta cu zmeii şi cu balaurul, de capacitatea de a se transforma într-o flacără în lupta cu zmeul cel mic şi de a înţelege graiul altor vieţuitoare cum ar fi : corbul şi zgripţuroaica. În relaţia cu celelalte personaje el se dovedeşte modest şi politicos cu tatăl său, prevăzător cu fraţii săi , milos cu cei neajutoraţi şi neîndurător cu cei răi. Prâslea cel Voinic este prezentat în antiteză atât cu zmeii cât şi cu fraţii săi, reuşind să învingă forţele răului. Prâslea cel Voinic simbolizează cele mai alese calităţi apreciate de poporul nostru.