Doamna psiholog Alice Ţârcovnic urmări curioasă afişajul laptop-ului şi citi email-ul Marinei, fiica sa adoptată. Adolescenta uitase întâmplător computerul deschis, cu poşta sa electronică.
Femeia era bucuroasă că poate afla, în sfârşit, mai multe, despre fiica sa adoptată, persoana care răsturnase complet viaţa sa familiară, fiinţa care a dat peste cap chiar şi modul de comportament al elevilor fruntaşi la învăţătură ai colegiului în care ea funcţiona de mulţi ani.
Marina părea a fi pentru ea, ca psiholog, dar şi pentru alţi adulţi, o enigmă de nedescifrat.
„Doamne, ce limbaj pornografic !”, exclamă surprinsă femeia. „Unde o fi învăţat să vorbească aşa fata mea ? De fapt, nu am făcut-o eu ! Noi, în familie, nu folosim astfel de cuvinte. Nici eu, nici soţul meu, nici fii mei… Mama ei naturală, o prostituată, pe care o frecventau mulţi bărbaţi şi care a făcut copiii, fiecare cu altul, era însă dintr-un mediu promiscuu. Cu siguranţă că femeia avea un comportament indecent şi folosea un limbaj vulgar. Dar eu am crescut-o pe Marina în puf şi am educat-o cum am putut mai bine. Ce influenţă incredibilă are factorul ereditar! Proverbul „Aşchia nu sare departe de trunchi” este dovedit în cazul acesta, cu vârf şi îndesat. Ce poze a trimis bărbaţilor, cu care vorbeşte pe Internet ! Eu am crezut că se dezbracă şi umblă goală numai în faţa băieţilor mei şi a soţului meu. Care mai este şi preot pe deasupra ! Săracul Ilie, precis îşi spune în gând când o vede în astfel de poziţii pe Marina: „Fereşte-mă, Doamne, de păcate !” sau, aşa cred eu…
„Dar oare ce face Marina când nu sunt eu acasă Dacă fiind nud, ia poziţiile trimise masculilor pe Internet şi le mai şi spune aceleaşi lucruri pe care le-a scris ea acolo Ce-or fi făcând bărbaţii mei din casă ? Ştiam, de când am adoptat-o, că mama sa este o femeie frivolă, care umblă cu mulţi bărbaţi. Copiii săi au fiecare un alt tată natural. Am crezut, că dacă fata este crescută în alt mediu, unul educat, religios, plin de dragoste şi pace ca al nostru, rezultatul va fi pozitiv. Liniştea din sânul familiei noastre a dispărut însă, o dată cu venirea Marinei în casă. În cazul acesta, se demonstrează clar, că factorul ereditar, trăsăturile moştenite sunt decisive. Mediul nu a avut niciun efect asupra ei !” se frământă femeia.
– Marina, vino aici ! Ce reprezintă mesajele şi pozele acestea? se răsti Alice. Am crezut că eşti serioasă! Ţi-am făcut toate voile. Îţi cumpăr tot ce-ţi doreşti, oricât de scump este. Băieţii mei sunt mari şi nu folosesc un astfel de limbaj. Niciodată nu mi-au făcut necazuri sau probleme.
– Ce cauţi tu la mine în email, ţipă adolescenta cu ton acuzator. Mi-ai încălcat intimitatea. Ce, dacă tata e preot trebuie să port tot timpul broboadă şi să pup moaşte ? Eu nu sunt o babă ca tine! Sunt tânără şi trebuie să mă distrez cu bărbaţii. Habar nu ai, câţi admiratori am pe Internet… şi desigur în casă. Tu eşti depăşită. Habar nu ai ce le place bărbaţilor! Nu ştii deloc cum să-i atragi!
Doamna Ţârcovnic trecuse de patruzeci de ani, dar era o femeie încă frumoasă, blondă platinată, cu nas şi buze subţiri, ten măsliniu şi corp proporţionat. Părea chiar mai tânără decât oricare femeie de vârsta sa. Nimeni nu-i spusese până atunci că este babă. Cu remarca aceasta, Marina a lovit-o în punctul sensibil. ” Oare am îmbătrânit atât de mult ? îşi puse ea deodată problema.
Alice dorea să o consilieze pe fată şi a ajuns deodată, ea să fie cea care avea nevoie de consolare. “Dacă spune Marina, aşa o fi. Poate Ilie al meu uită de cele sfinte, când o priveşte pe fată mergând dezbrăcată complet prin casă şi luând cele mai incredibile poziţii, prin care îşi dezvăluie cele mai intime, cele mai ascunse părticele. Şi apoi fata şi râde isteric, de parcă s-ar râzbuna pe cineva. Se gândi la poziţia preferată a adolescentei, cu picioarele depărtate, stând pe scaun, cu un picior flexat sub posterior, poziţie care îi permite afişarea impudică a intimităţilor sale şi în care a făcut numeroase fotografii, pe care şi le-a expus ostentativ pe Internet. Oare cine a învăţat-o aşa ceva ? Fata cu părul roz ! Ia te uită ce i-a trecut prin cap ! Şi ce le place tuturor masculilor, de parcă nu ar mai fi văzut aşa ceva ! Dar ce le scrie şi le spune… îi înnebuneşte cu totul…
Alice Ţârcovnic crezu că trebuie, ca mamă şi psiholog să îşi consilieze fiica adotată. Dar lucrurile luară o turnură neaşteptată. „Fata asta ştie de minune, ce să spună şi cum să manipuleze pe oricine”. Acum, ajunsese ea Alicia, să aibă nevoie de şedinţe la psihiatru. Pe lângă problema cu fiica sa, mai apăruse una mai tare. “Trebuie să iau toate măsurile să-mi păstrez bărbatul!”,
gândi Alice îngrijorată. „De mâine merg la un nutriţionist să-mi indice ce să fac, să am o talie de viespe, ca Marina. Am ajuns eu, în casa mea, să concurez cu o adolescentă. Mi-am făcut-o cu mâna mea. Cine m-a pus să o adoptăm ? Este adevărat că am avut avantaje multiple din acest lucru. În ziua de azi, când toată lumea are facultatea şi este licenţiată, mai ales în psihologie, pe această bază, am fost titularizată pe postul de profesor psiholog, fără concurs, cu simpla recomandare că am făcut adopţia. Iar Ilie al meu a primit acum, când au făcut cu miile teologia chiar parohie, care costă cât un elicopter. Desigur că ne-am plătit posturile, aşa cum fac toţi acum, la noi. Şi-am făcut împrumuturi la Bănci, aşa cum se procedează, încât am ajuns să muncim aproape pe gratis. Am crezut însă că este uşor să fii părinte adoptiv. Şi nu este deloc aşa. Nu este facil nici pentru cei care au nimerit copii cuminţi. Dar pentru noi, care am avut ghinionul să dăm peste o psihopată. Doar aşa a diagnosticat-o medicul, pe Marina, la recentul consult”.
Alice s-a agitat mult pentru că a trebuit să o mute pe adolescentă de la şcoala la care studia.
Mamele băieţilor din clasă se uniseră şi cerură mutarea fetei din clasă, pe motiv că le hărţuieşte sexual băieţii. Obiceiurile Marinei de a vorbi pornografic şi a se dezbrăca nu aveau niciun efect asupra colegilor băieţi. Pe ei nu îi interesa acest aspect. Ei doreau doar să se distreze cu jocurile pe computer. Acţiunile fetei aveau efect doar asupra taţilor care erau acasă, atunci când Maria îi vizita neinvitată. Probabil din această cauză, femeile s-au panicat tare. Erau îngrijorate mai mult de reacţiilor soţilor lor, decât cele ale fiilor. Taţii erau foarte încântaţi de prestaţiile adolescentei.
Marina era o persoană înaltă, având peste 1,70m, cu ochelari de vedere, avea faţa unei femei de peste treizeci de ani, cu părul negru, lins, retezat la marginea inferioară a gâtului, cu picioare lungi şi cărnoase, cu partea de la talie în jos, bine dezvoltată.
“Are ce arăta bărbaţilor !”, gândi profesoara cu gelozie.
Pentru a o putea supraveghea mai de aproape, Alice a luat decizia de a o aduce la ea, în şcoala unde avea catedra. A înscris-o în clasă, dar nu reuşi mai mult de atât, căci diriginta avu o idee minunată. Se hotărâ ca pe Maria să stea în aceeaşi bancă şi să fie consiliată, îndrumată de Andrei, elevul considerat în comunitate model de moralitate şi foarte religios. Adolescentul a fost el însă cel schimbat complet de adolescentă. Înalt şi foarte gras încât părea un bărbat de patruzeci de ani, Andrei, a învăţat de la adolescentă multe năzdrăvănii. A ajuns să danseze senzual, imitându-l pe Michael Jackson la gesturi. Lucrurile pe care le învăţa de la adolescentă erau mai atrăgătoare, decât absolut orice cunoştea el până la acea dată. Iar când au văzut părinţii băiatului, postările filmate cu acesta dansând voluptos, sexual, s-au cutremurat şi au cerut ca fiul lor să fie ţinut la distanţă de Marina, reclamând conducerii şcolii :
– Ne distruge băiatul ! El nu a făcut niciodată aşa ceva. Nu mai învaţă, s-a schimbat complet.
Adolescenta, bazându-se pe faptul că mama este cadru didactic în Colegiu, profită din plin de acest lucru. Copiii de liceu erau mândrii de prietenia lor cu fata unei profesoare. Cele mai bune prietene şi ascultătoare fidele ale Marinei au fost racolate din rândul fetelor cuminţi, care învăţau foarte bine. Marina le explica şi îndruma în aspecte pe care ele nu le cunoşteau sub nicio formă, de care nici nu auziseră vreodată. Erau lucruri noi care exercitau asupra lor o atracţie puternică, irezistibilă…
În realitate, cum a ajuns în Colegiu, Marina a strâns întâi în jurul său, pe băieţii certaţi cu disciplina. Acestora le plăcea la nebunie modul de comportare sfidător şi limbajul vulgar, chiar pornografic al adolescentei. Marina că este momentul de a-şi arăta acestora părţile intime, aşa cum făcea cu bărbaţii de pe Internet. Ea gândi că băieţii vor fi încântaţi şi o vor admira peste măsură, devenind astfel dependenţi de ea. Va putea face tot ce vrea cu ei. Efectul a fost însă cu totul altul. Adolescenţii, care aveau ca unic mijloc de distracţie jocurile de pe Internet, au râs de s-au prăpădit, la vederea fotografiilor. În timpul orelor de şcoală, unul câte unul îşi aduceau aminte de vreo poză de-a fetei şi râdeau în gura mare, cu sughiţuri, antrenând şi pe ceilalţi băieţi, care vizionaseră imaginile. Marina se enerva şi se răstea la ei: “ Ce nu aţi mai văzut aşa ceva idioţilor ? Bărbaţilor le plac fotografiile mele. Voi însă sunteţi nişte proşti !”. Marina îşi aminti că aşa au procedat şi băieţii naturali ai preotului şi profesoarei, când şi-a arătat prima dată părţile intime, prin casă. Râdeau cu un râs prostesc, de parcă i-ar fi gâdilat cineva pe corp. Apoi s-au obişnuit şi nu au mai reacţionat sub nicio formă. Li se părea totul normal. În special cel mare, care este acum student la „Medicină”. Cel mic însă a rămas cu râsul tâmp, de parcă ar fi devenit handicapat. Nici roşeala în obraji a preotului la vederea nudului său nu trecuse. Preotului îi năvălea necontrolat sângele iar Maria se distra până peste măsură de reacţia bărbatului. Se răzbuna astfel pe Alice, mama adoptivă, care se credea femeia perfectă.“Ea, cu băieţii ei naivi !”.
În Colegiu, în mod surprizător, fetelor cuminţi care învăţau foarte bine, le-au plăcut fără măsură relatările şi sfaturile Marinei.
– Vă instruiesc eu cum să vă pozaţi şi să trimiteţi fotografiile la bărbaţi. Vă învăţ şi ce cuvinte să folosiţi, ce să le spuneţi şi toţi se vor înamora de voi peste măsură, le spuse Marina. Vor deveni sclavii voştrii pentru totdeauna. Nu vedeţi ce succes am eu pe facebook. Câţi mă vor…
Fetele, au ascultat-o silitoare. Aşa ceva nu aveau de unde să înveţe, din nicio carte lecturată, de la niciun curs audiat. Învăţăturile Marinei erau mai utile chiar dacât sfaturile doamnei psiholog, când le consilia în cabinetul său şi care, după cum le spunea chiar fiica acesteia, nu avea cunoştinţă de aceste lucruri.
– Eu ştiu mai multe lucruri chiar decât mama. Cu învăţăturile mele, veţi deveni experte în bărbaţi, le spuse cu aroganţă Marina. Îi veţi manevra ca pe nişte păpuşi. Şi fetele ascultară cu atenţie, cu gurile căscate şi cu ochii clipind des, parcă pentru a nu scăpa ceva din noile cunoştinţe, pe care aveau să le deprindă şi care le vor fi cu adevărat folositoare în viaţă, nu ca cele de la şcoală.
– Ce vă predau proastele ăstea, nu vă foloseşte la nimic, spuse Marina referindu-se la profesoare. Cu învăţăturile mele însă, veţi avea succes garantat în viaţă.
Curând, şmecheraşii clasei se obişnuiră şi ei cu Marina şi cu fotografiile indecente ale acesteia. Dacă pozele atrăgeau bărbaţii adulţi pe Internet, trebuiau să le placă şi lor. Băieţii roiau şi ei, din nou, în jurul adolescentei. Dar cele care o adulau ca pe o zeiţă erau fetele cuminţi, premiante la învăţătură. Existau în clasă şi câteva adolescente care nu o plăceau deloc pe Marina şi care îşi manifestau chiar public sentimentele.
– Marina , mai lasă-ne cu prostiile tale. De când ai venit, niciun profesor nu mai poate să-şi ţină orele. Elevii cei mai cuminţi au devenit indisciplinaţi şi nu mai învaţă. Fac numai năzdrăvănii !
Admiratorii Marinei erau desigur mulţi mai numeroşi şi din toate clasele colegiului. Adolescenta se împrietenise cu elevi din clase diferite, fiind atraşi la început, de faptul că fata era fiica unei profesoare din şcoală, apoi erau cuceriţi pe deplin, de felul de a fi neconformist al adolescentei.
“Fata asta este mai eficientă chiar decât mine”, îşi spuse profesoara. „Are mai multe rezultate cu elevii din liceu, decât obţin eu, în cabinetul psihologic al şcolii. Îi învaţă mult mai rapid şi mai eficient, orice îşi propune. Şi îi manevrează pe toţi, aşa cum vrea ea, fie adulţi, fie copii”.
Zilnic Marina cheltuia sume imense, făcea comenzi pe Internet de valori mari, nu învăţa, dar avea bursă de merit şi făcea numai prostii. Preotul şi soţia sa gândiră să nu-i mai dea bani.
– O pedepsim şi îi spunem că, numai dacă este cuminte şi învaţă va fi recompensată, propuse soţului său, într-o zi, Alice.
– Este o idee bună, confirmă Ilie. Chiar consumă mulţi bani, cumpărând lucruri inutile
Dar adolescenta găsi imediat o soluţie. “Ce, credeţi că vă merge cu mine ?” îşi spuse Marina. „Eu ştiu unde ţineţi cardul şi codul PIN”. Adolescenta le fură cardul imediat şi cunoscând pin-ul le cheltui toţi banii, existenţi pe el – o sumă imensă, strânsă de oameni, de-a lungul anilor.
Preotul şi profesoara nici prin gând nu le dădea, că cineva din casă le-ar putea fura vreodată banii. Fii proprii erau educaţi în aşa fel încât, nu s-ar fi atins de bani sub nicio formă. Nici n-ar fi folosit cardurile bancare ale părinţilor, fără acordul acestora.
– Marina, ce-ai făcut ? Ne-ai lăsat fără toţi banii, adunaţi de noi, din greu. La vară nu mai putem face nicio excursie în străinătate. Şi nici să ne cumpărăm un lucru util, scump nu mai putem, spuse preotul cu necaz. Măcar i-ai cheltuit pe ceva util ? Ai cumpărat cu ei ceva ce aveai cu adevărat nevoie sau ţi-ai bătut pur şi simplu joc de bani, aşa cum o faci şi cu noi ?
– Ce, trebuia să stau fără bani ? De ce m-aţi adoptat ? Să aveţi numai avantaje ! Iar eu să stau în lipsuri. Ştiu eu că de asta te-au făcut preot. Mi-a spus acest lucru Anghel, care merita el postul. El a făcut o facultate serioasă, nu ca tine. Şi nici Alice n-ar fi predat la un Colegiu. Acum, când este plin de psihologi, pe toate drumurile ! O să le povestesc tuturor, cum voi mă obidiţi. Şi la biserică la tine, spuse Maria tatălui său şi la tine la şcoală, se adresă fata către Alice.
Adolescenta îşi cumpărase haine de firmă, la preţuri exorbitante, pe care nici preotul, nici soţia sa, nici fii lor nu şi-au permis să le achiziţioneze vreodată.
Soţii s-au necăjit tare, dar nu au avut ce face. Cum de pe card nu mai putea scoate bani, fata găsi imediat altă soluţie. Marina luă bomboanele de ciocolată din cabinetul psihologic şcolar al mamei sale şi le vându cu succes elevilor din şcoală. Ştiind că era fiica profesoarei lor, elevii cumpărară toate bomboanele la suprapreţ iar adolescenta câştigă o sumă mare de bani pentru cheltuielile sale. Dar cel mai mult câştigă de pe urma bătrânelor enoriaşe de la biserică.
Marina fură nişte lumânări de la biserica unde era preot tatăl său, unde s-a dus sub pretextul că se roagă cu sfinţenie. Le vându apoi cu suprapreţ unor femei bătrâne bisericoase, menţionând cu emfază că este fiica preotului şi că lumânările sunt sfinţite de acesta. În plus a mai cerut şi ceva bani pentru biserică, specificând că trebuie aduse urgent câteva îmbunătăţiri clădirii locaşului de cult, aşa că Marina strânsese o sumă frumuşică, pentru a- şi satisface nevoile sale materiale.
„Sunt o sursă nesecată de idei, când era vorba de înşelătorii şi furtişaguri”, gândi fata. „Folosesc din plin faptul că mama mea este profesoară, şi psiholog pe deasupra şi că sunt fiica preotului. Astfel, pot face oricând rost de bani, de la cunoscuţii părinţilor mei adoptivi, fără probleme”.
Preotul Ilie se zbătea între rolul său de tată, în care dorea aducerea pe calea cea bună a fiicei sale adoptate şi cel de bărbat, frământat veşnic de imaginile pe care i le oferea adolescenta zilnic. Indiferent ce făcea, acestea apăreau în faţa ochilor săi. “Piei drace ! „ îşi spunea preotul, dar totul era fără rezultat. Imaginile îl chinuiau parcă mai puternic. Tânăra venea zâmbind sadic, răzbunător, oferind adevărate spectacole de striptease părintelui său. Observând slăbiciunile bărbatului, Marina se bucura mult privind chinurile acestuia şi încerca permanent lucruri noi, în locuri diferite, parcă pentru a-l aţâţa mai tare. Intra peste el dezbrăcată, în baie, scuzându-se că o face din greşeală. O făcea însă intenţionat, doar pentru a-şi arăta formele rubiconde, bine dezvoltate. Se răzbuna în acest mod nu numai pe el, ci în special pe mama sa. Iar pe fraţii săi îi ura de moarte. Ea, un copil înfiat dorea răzbunare şi primii care suferă trebuiau să fie membrii familiei sale. Pe ei avea ea ura cea mai mare. Mai ales când erau fericiţi. Şi ce mulţumită era când aceştia aveau în casă un necaz ! Dacă nu aveau, le producea ea, desigur, unul.
– Ce mai face Marina, întrebă în cancelarie pe Alice un profesor, ce se apropia de şaizeci de ani. Eu am fost un copil înfiat şi oricât de multe au făcut părinţii adoptivi pentru mine, eu tot i-am urât toată viaţa. Iar ei, la rândul lor, au avut aceleaşi simţământe faţă de mine. O astfel de alianţă nu are sorţi de izbândă. Este o legătură nefericită, în care suferă mult atât copilul adoptat, cât şi părinţii adoptivi. Voi, cum vă descurcaţi ? întrebă el cunoscând necazurile femeii cu adolescenta.
Femeia oftă resemnată :
– Greu, dar trebuie să rezistăm. Poate reuşim să facem ceva din fata aceasta. Eu am şi albit, îşi spuse cu năduf femeia. În păr, cu fiecare năzdrăvănie făcută de Marina, îmi apar câteva fire albe. Dar nu am ce face. Mă vopsesc şi remediez situaţia. Cu ridurile este mai greu să le fac dispărute.
– Dar aţi şi slăbit mult, remarcă profesorul.
– Ţin cură de slăbire. Trebuie şi noi, profesoarele să arătăm ca adolescentele. Să ne menţinem, spuse Alice, mândră, aşa cum explica deseori colegelor sale, care se mirau cât de mult a slăbit.
Alice începuse într-adevăr tratamentul de slăbit dorit şi acesta îşi arăta deja roadele. „Trebuie să arăt ca o adolescentă, de acum înainte, să nu-l pierd pe Ilie al meu”, îşi spunea femeia speriată.
Şi profesoara lua neâncetat, cu nesaţ, licorile, prafurile de slăbit prescrise de nutriţionistul său.
-Sunt plante ! Nu au cum să vă facă rău, îi spuse acesta.Şi eu iau din când în când puţină tătăneasă ! Face bine la fiere, la stomac, la toate… chiar dacă este plantă otrăvitoare.
Totuşi, Alice cunoştea o elevă a cărei soră murise în urma tratamentului cu ceaiuri de slăbit. Făcuse cancer de la acestea. „ Dar nici să-l pierd pe Ilie nu vreau. Trebuie să fiu trasă prin inel, ca o silfidă din zilele noastre”, îşi spunea permanent femeia, încurajându-se în tratamentul său.
…………………………………………………………………………………………………………………………………….
Trecuseră câteva luni de când Alice ţinea cura de slăbire. Femeia căpătase o siluetă de invidiat, dar în acelaşi timp se simţea din ce în ce mai rău. Nu mai avea deloc putere, se simţea sfârşită.
Epilog
„Acesta este numai începutul sfârşitului”, gândi fericită adolescenta, privind trupul încremenit al Alicei. „ Bărbaţii sunt mai prostuţi ca ea ! Ai mei sunt !”
Marina rămase singura persoană feminină din casă. „Acum voi manevra, aşa cum vreau bărbaţii casei. Vor face exact ce vreau eu. Îi voi juca pe degete, cum doresc. Şi voi putea să mă răzbun pe ei, până la capăt… aşa cum am făcut cu Alice. Am scăpat definitiv de ea, femeia dracului ! ”.
Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară.
0 Comments:
Post a Comment
Subscribe to Post Comments [Atom]
<< Home