" 33. "ADOLESCENR SĂRAC, ADILESCENT BOGAT" DE CORNELIA PĂUN HEINZEL

Cornelia Păun Heinzel : ”Adolescent bogat, adolescent sărac”   Clementin şi colegii săi au ajuns dimineaţa, în tabăra staţiunii de pe litoralul românesc. Organizatorii le pregătiseră cu grijă micul dejun – cereale cu lapte, şuncă de Praga, salam de Sibiu, caşcaval, pâine, unt. – Ce-i asta ? Eu nu am mâncat în viaţa mea aşa ceva. Şi nu pot consuma ceva cu care eu nu sunt obişnuit. Acasă mănânc numai cartofi prăjiţi şi ciorbă de legume.Iar la școală snacks-uri, bac rolls-uri. Colegii săi l-au ascultat cu încredere. Şi ei erau în aceeaşi situaţie. Ca urmare au făcut la fel ca liderul lor, Clementin. Nu s-au atins de mâncare. – Să vedem ce ne servesc la prânz ! răbufni adolescentul nervos. – Mergem acum la plajă, să vă bronzaţi, să înnotaţi în mare, le explică cu politeţe instructorul asociației cu progamul, care se ocupa de ei. Au ajuns pe malul mării imediat. Hotelul în care locuiau era foarte aproape de Marea Neagră. – Eu, unul, la plajă nu stau. Cum, să ne prăjim la soare ? Ce suntem noi, mititei sau cârnaţi ? spuse mânios Clementin. Şiiii…. Asta-i marea ? Aşa murdară ! Plină de ierburi ! Miroase îngrozitor ! În aşa ceva nu intru nici mort ! Fraţilor, mai bine mergem în camerele noastre de hotel şi ne jucăm pe mobile, pe computere. Şi băieţii plecară imediat, nervoşi, spre hotelul în care erau cazați. – Nu uitaţi să veniţi la masa de prânz. Vă aşteptăm în restaurantul hotelului ! le spuse cu ton binevoitor responsabilul de grup. Adolescenţii intrară în camera lui Clementin şi tăbărâră veseli pe mobile, la jocurile preferate. Orele au trecut atât de rapid, încât nici nu şi-au dat seama. Deodată, unul dintre ei spuse cu voce morocănoasă : – Măi ! Noi nu mai mâncăm ? Parcă ar fi ora prânzului. Mie, unul, mi s-a făcut foame. Mai ales că nu am mâncat de dimineaţă nimic. – Ai dreptate, spuse Clementin. Mergem la masă. Să vedem ce-or să ne dea acum ! Că mie, unul, nu prea-mi place ce gătesc şi ce servesc aici. Sala de mese era aranjată pentru noii oaspeţi, cu feţele de masă albe, curate şi cu flori naturale, parfumate, în vase de sticlă viu colorate. – Măi, băieţi ! Mie nu-mi place mirosul mimozelor ăstea! spuse băiatul. Le arunc de aici ! Îmi fac rău ! şi mută florile pe mesele libere, aflate la depărtare de masa sa. Colegii săi executară urgent aceleaşi manevre. Clementin era doar liderul lor şi avea dreptate în tot ceea ce face. La dejun, primul fel era ciorbă cu perişoare. Din boluri se degajau aburi fierbinţi îmbietori. Nu însă şi pentru Clementin. Adolescentul, strâmbându-se, învârti lingura prin lichidul din vas şi spuse supărat : – Ce–i asta ? Gogoloaie de orez cu carne tocată ! Şi de porc pe deasupra ! Nu am mai văzut aşa ceva, în viaţa mea ! Nu pot mânca ce nu am mai îmbucat niciodată!Aşa ceva groaznic nici nu-mi bag în gură! Felul doi era friptură de porc gustoasă, pilaf și salată de varză roșie. – Ce-i cu orezul acesta ? Mie nu-mi place ! Ce, sunt chinez ? Iar friptura de porc nu-i de mine. Nici nu gust aşa ceva, spuse Clementin. – Poate vă place alviţa, le spuse îndrumătorul grupului, în timp ce chelnerii veneau cu farfurioarele cu desert, spre mesele clienţilor. Clementin a luat farfuria, cu cornetul delicios, a dus-o la nas, a mirosit-o îndelung strâmbându-se, apoi îşi introduse degetul în conţinutul dulce,moale,lipicios,balansându-l energic de câteva ori, şi… – Ştiu la ce este bună ! exclamă el, în timp ce aruncă alviţa cu viteză pe faţa lui Marcel, prietenul său aflat în faţă. Adolescentul se supără întâi, apoi repetă şi el, imediat, mişcarea, către vecinul său din dreapta. În câteva secunde, în grupul de băieţi se încinse o bătaie pe cinste, cu alviţă. În camerele de hotel ajunseră bineânţeles, fără să fi îngurgitat nimic. Seara Clementin îşi povăţui prietenii : -Nici nu mai mergem la masă, să servim porcăriile ce ni le dau. Am descoperit eu, uitându-mă pe fereastră, în faţa hotelului, un chioşc. Strângem bani de la toţi băieții şi mergem să cumpărăm ce mâncăm noi, de obicei: pufuleţi, snacks-uri, perniţe cu cacao şi bake rolls-uri… Reuşi să facă însă numai câţiva paşi la ieşirea din hotel, când paznicul îl înşfăcă şi-l duse la îndrumătorul grupului, care-i spuse îngrijorat : – Nu ai voie să ieşi singur, neânsoţit , nici să mănânci de altundeva. Eu răspund pentru tine, de siguranţa şi sănătatea ta cât ești în program. Dacă păţeşti ceva, dacă consumi ceva alterat, eu sunt răspunzător. Clementin se întoarse bombănind în cameră şi se apucă de jocuri. Seara se organiză muzică şi dans pentru adolescenţii din tabără. Clementin veni însoţit de colegii săi de grup.Îşi roti privirile cercetător. Adolescenţii dansau cu plăcere, încântaţi de ritmurile antrenante. Fete suple, cu feţe de păpuşi aşteptau încântate să fie dansate.            Una dintre ele, delicată, blonduţă, cu ochii albaştri ca marea aruncă imediat o privire chemătoare către Clementin, care părea mai atractiv,  cu aerul său disprețuitor, superior, faţă de cel al celorlalţi adolescenţi. – Ce-i cu tutele astea? Nu sunt ca cele pe care le vedem noi pe Internet. Eu nu dansez cu ele ! Şi nici nu ştiu ! Haideţi, de aici, măi băieţi! Ce, asta-i muzică ? Nu seamănă deloc cu cea de la jocurile noastre, de pe mobil ! Mai bine puneau manele ! spuse adolescentul sfidător. Şi băieţii se întoarseră în camere, să se joace. Timp de cinci zile, cât a fost tabăra, grupul lui Clementin nu mai ieşi din camere. Toţi băieţii au jucat continuu jocuri pe computer şi ronţăiau pe ascuns, câțiva pufuleţi, snacks-uri şi bake rolls-uri. Pentru că, plin de idei, Clementin reuși o dată, să facă rost de câteva pungi. O rugă pe cameristă, cu voce plângăcioasă, întinzându-i banii strânşi de la băieţi : – Tanti, murim de foame ! Cumpăraţi-ne, vă rugăm, nişte pufuleţi şi snacks-uri sau bake rolls-uri de la un chioşc!Nu putem mânca altceva! ……………………………………………………………………………………………………… Pe peronul gării, la sosire, îi aşteptau mamele sau bunicile – deoarece doi dintre elevii grupului, fiind orfani, erau crescuţi de acestea – bucuroase că veneau de la mare dragii lor copii, fiind cazaţi la hotel de lux, gratuit, unde ele nu aveau nicio soluţie să-i ducă vreodată, neavând posibilităţi financiare. De aceea le obţinuseră bilete în tabără. Băieţii apărură slabi, cu feţele pământii şi nervoase. – V-a plăcut marea ? întrebă una din ele. -Deloc ! Marea puteeee ! Şi suntem lihniţi ! Era să murim de foame ! Femeile şi-au îmbrăţişat cu dragoste odraslele. Iar Clementin ţipă pe tot peronul : – Mamă, când ajungem acasă, îmi faci cinci şarje de cartofi prăjiţi ! Şi cumpărăm şi nişte snacks-uri şi bake rolls-uri ! Ca la mama acasă ! – Ei, cum a fost băieţi ? îi întrebă și diriginta. M-am agitat atât de mult să vă obţin locuri gratuite. Sper că aţi mâncat şi v-aţi distrat bine. – Nu, doamna. Nu ştiam că-i aşa de rău, în tabără la mare. Nu mai merg niciodată în viaţa mea ! Am slăbit zece kile ! Era să murim de foame! răspunse Clementin şi povesti tuturor necazurile avute în vacanţă. ………………………………………………………………………………………………………   Notă : Aceasta este o povestire . Orice asemănare cu fapte, personaje, locuri este pur întâmplătoare, deși se știe că uneori viața bate filmul și realitatea poate fi uneori mai crudă decât povestirea scrisă, literară. by