41. "Incredibilele isprăvi ale directorului Vasile Gogofleață" de CORNELIA PĂUN HEINZEL

DEBUT ÎN REVISTA DE CULTURĂ FRANCE 28 FEBRUARIE LUCILUL III ÎN TOPUL REVISTEI Incredibilele ispravi ale Directorului Vasile Gogofleaţă Dr. Cornelia Păun Rebeca păşea încet pe trotuarul de lângă liceu, uimită de cât de jalnic arătau plopii tunşi haotic, de-a lungul gardului şcolii. Câte o rază de lumină pătrundea timid printre ei, ca o lacrimă a soarelui vărsată pentru noul lor aspect, unul jalnic. Doar bradul argintiu din faţa liceului se înălţa maiestuos, contrastând cu restul peisajului. - A fost adus şi plantat de mine ! îi spuse fostul director Goruneanu într-o zi Rebecăi, când a surprins-o admirând măreţia şi coroana bogată a arborelui. Sădise el şi nişte tufe de trandafiri la intrare, din care nu rezistaseră decât două grupuri firave şi sărăcăcioase, cu trei boboci suavi în vârful tufelor. - Al doilea brad argintiu pe care l-am adus, nu a rezistat nicio zi. A fost furat chiar a doua zi, după ce a fost sădit în curtea şcolii, explică fostul director. L-am găsit după vreo câteva zile în bodega de peste drum de liceu - povesti în continuare Goruneanu. Patronul, gras şi măsliniu la piele, ca toţi locuitorii din zonă, şi-a găsit scuză: ‘’ - Conaşule, am vrut şi eu să fie frumos şi la mine în crâşmă ! – a spus el, cu glas plângăcios. Şi-apoi vin şi sărbătorile… ‘’ Om bun la suflet, d-nul Goruneanu, nu mai spuse nimic. I l-a lăsat. În faţa liceului, un profesor mânca biscuiţi dintr-un pachet. La un moment dat, pachetul îi cade din mână şi biscuiţii se răspândesc pe trotuar. Nestingherit, d-l profesor se apleacă, îi culege de pe jos şi îi bagă în gură. Rebeca pufneşte în râs pentru că îi vin în minte cuvintele elevilor, când un coleg de-al lor nu este prea isteţ la învăţătură : - Lăsaţi-l Doamna, a mâncat de pe jos ! Rebeca păşea încet pe trotuarul de lângă liceu, uimită de cât de jalnic arătau plopii tunşi haotic, de-a lungul gardului şcolii. Câte o rază de lumină pătrundea timid printre ei, ca o lacrimă a soarelui vărsată pentru noul lor aspect, unul jalnic. Doar bradul argintiu din faţa liceului se înălţa maiestuos, contrastând cu restul peisajului. - A fost adus şi plantat de mine ! îi spuse fostul director Goruneanu într-o zi Rebecăi, când a surprins-o admirând măreţia şi coroana bogată a arborelui. Sădise el şi nişte tufe de trandafiri la intrare, din care nu rezistaseră decât două grupuri firave şi sărăcăcioase, cu trei boboci suavi în vârful tufelor. - Al doilea brad argintiu pe care l-am adus, nu a rezistat nicio zi. A fost furat chiar a doua zi, după ce a fost sădit în curtea şcolii, explică fostul director. L-am găsit după vreo câteva zile în bodega de peste drum de liceu - povesti în continuare Goruneanu. Patronul, gras şi măsliniu la piele, ca toţi locuitorii din zonă, şi-a găsit scuză: ‘’ - Conaşule, am vrut şi eu să fie frumos şi la mine în crâşmă ! – a spus el, cu glas plângăcios. Şi-apoi vin şi sărbătorile… ‘’ Om bun la suflet, d-nul Goruneanu, nu mai spuse nimic. I l-a lăsat. În faţa liceului, un profesor mânca biscuiţi dintr-un pachet. La un moment dat, pachetul îi cade din mână şi biscuiţii se răspândesc pe trotuar. Nestingherit, d-l profesor se apleacă, îi culege de pe jos şi îi bagă în gură. Rebeca pufneşte în râs pentru că îi vin în minte cuvintele elevilor, când un coleg de-al lor nu este prea isteţ la învăţătură : - Lăsaţi-l Doamna, a mâncat de pe jos ! La liceu era mare forfotă. Era numit din nou director d-l Vasile Gogofleaţă. Rebeca ştia că, în urmă cu câţiva ani, el a mai fost în funcţie, dar a fost schimbat din Ordinul Ministerului Educaţiei pentru că vânduse multe diplome de bacalaureat. A fost mare scandal atunci ! Şi anchete ale procuraturii ! Ce necaz a fost pe bietul domn Gogofleaţă ! El de fapt dorise doar să facă bine. Să aibe şi săracii oameni, bacalaureatul ! Unul dintre directorii adjuncţi descoperise totul şi anunţase procuratura. Nimeni nu a înţeles de ce o făcuse, pentru că directorii se aveau tare bine între ei ! Se speriase probabil atât de tare de ce descoperise, că a reacţionat prompt, fără să se gândească prea mult la consecinţe! Când a fost chemat la anchetă, săracul Gogofleaţă a încărunţit complet în urma şocului avut. El credea că nu va descoperi nimeni niciodată nimic. Bogata lui podoabă capilară care creştea permanent în neştire, de parcă l-ar fi înconjurat o corolă de zulufi creţi, ajunse în cele două culori marcante: alb şi negru, aşa cum era şi situaţia lui atunci, pentru că se pare că îl aştepta pentru mulţi ani, o uniformă cu dungi de aceleaşi culori. Numai sprâncenele lungi şi întortocheate, răsucite în vreo cinci vălătuci, în care se puteau ascunde cu siguranţă vreo trei cărăbuşi, rămăseseră negre şi stufoase. Era foarte înalt, slab şi deşirat domnul Gogofleaţă, cu faţa trasă şi pomeţii obrazului puternic ieşiţi, cu nişte mâini mari şi degete pătrăţoase. Când le priveai, gândul îţi zbura instantaneu şi te gândeai, fără să vrei, că ele au fost cauza cancerului de col de care suferea doamna director adjunct, Miţi Capră, febleţea dumnealui, poreclită de unii răuvoitori din liceu “Gogofleaţă cu fustă”. Căci altceva nu mai putea să facă domn Gogofleaţă demult, încă din tinereţe . De când a fost numit director, prima dată, imediat a adus-o pe doamna Miţi Capră, muncitoare la CFR, înscrisă la seral. A ajutat-o el pe săraca femeie să-şi dea rapid titularizarea şi gradele, că Miţi săraca terminase facultatea cu chiu cu vai, reuşind cu greu să ia un cinci. Şi de fapt, niciodată în viaţa ei nu i-a prea plăcut să înveţe ! Şi nici să muncească ! Ce s-a mai chinuit ea săraca să copieze pe genunchi, să ia examenele aranjate de Gogofleaţă ! Te năpădea mila văzând-o ! Dar tot efortul a meritat, căci totul a trecut rapid şi iat-o directoare pe viaţă ! Domnul Gogofleaţă îi aranjase postul şi îi promisese că va sta fără nicio grijă. Miţi era cam speriată că nu se prea pricepea la nimic, dar Gogofleaţă o încurajă : - Stai liniştită, dragă Miţi, că nici nu trebuie să faci ceva ! Mai suntem doi directori, eu şi celălalt, care vom face lucrările ! Miţi trebuia numai să poarte fuste cât mai scurte, de o palmă şi ciorapi cu model - că aşa îi plăceau lui Gogofleaţă. Îi aminteau de tinereţea lui, când aceşti ciorapi erau la modă. Imaginea lor îi trezea vechi şi plăcute amintiri, vechi şi dulci sentimente. Când îi privea, un fior prelung i se scurgea pe şira spinării, cufundându-l într-o stare de reverie. Miţi era femeia care îi satisfăcea această neobişnuită plăcere ! El era mulţumit doar să-şi încurce razele privirilor sale printre ochiurile mari, de forme dintre cele mai diverse, ale ciorapilor lui Miţi. Şi Miţi, se dotase cu o colecţie interesantă şi diversificată de ştrampi, asortaţi la minusculele sale fuste. Să nu cumva să micşoreze suprafaţa de vizibilitate a d-nului Gogofleaţă ! Ce era să-l lase să se chinuiască pe Gogofleaţă cu ochii ? Femeia era slăbuţă, osoasă, cu nişte picioare ca de barză, dar cu şolduri mari şi cu un dorsal proeminent, care contrastau puternic cu restul trupului, dându-i un aspect neproporţionat. Avea plete linse, cu păr puţin, vopsit blond argintiu şi nişte ochi albaştrii sticloşi ca de haski. În jurul buzelor, de la surâsul ei sadic pe care-l afişa la orice conversaţie, se formaseră riduri adânci de expresie, de parcă ar fi fost mustăţile unui motan. Când a apărut incidentul cu diplomele de bacalaureat a încercat d-l Gogofleaţă să tragă toate sforile, dar scăparea sa a venit din partea secretarei. Gogofleaţă i-a promis că dacă ia asupra ei toată vina, o va putea el scăpa, că are el relaţii peste tot şi aşa va scăpa şi el basma curată. Secretara a căzut în plasă dar d-l Gogofleaţă nu s-a ţinut de cuvânt. Sau nu a reuşit să se ţină de cuvânt. Ca urmare ea a fost singura pedepsită penal, deşi exista semnătura lui Gogofleaţă pe diplome şi el a fost numai destituit din funcţia de director. A trebuit chiar ca un profesor din liceu să ajungă să-l reclame la ministru. Şi numai aşa a fost destituit. De atunci, Domnul Gogofleaţă s-a considerat nedreptăţit şi a continuat cu un şir de procese pe rol, pentru a reveni în funcţie. Aşa mult îi plăcea să conducă , că nu concepea să renunţe la funcţie ! Rebeca era pe atunci la alt liceu şi liderul de sindicat tot anunţa la gazeta de perete a liceului că în sfârşit “Hoţul de director care a distrus liceul ” a fost prins şi pedepsit. Nici prin cap nu-i trecea atunci, că îl va cunoaşte vreodată pe domnul Gogofleaţă şi o să-i fie şi director. Când a venit prima dată în liceu, director atunci era d-nul Goruneanu, un om de o distincţie deosebită, care te respecta şi impunea respect. Fusese cu ani în urmă, mult timp, inspector general. Om de o pregătire profesională superioară, dar şi cu trăsături puternice de caracter, era la fel de corect cu toţi profesorii. Domnul Gogofleaţă lupta însă să revină din nou în scaun. Într-un târziu, găsise în sfârşit nişte jurnalişti, care au scris ceea ce el le dictase şi inventase, pentru a avea pretext să revină pe post. A înscenat un fapt banal, care nici măcar nu a fost verificat de cineva vreodată. Dar de care d-l Gogofleţă s-a folosit şi a şi reuşit până la urmă ce şi-a propus, că la aşa ceva se pricepea cel mai bine : să facă rău. Şi iată-l astfel la a doua direcţiune ! Gogofleaţă se înfundă în scaunul tapiţat al directorului şi îşi lăsă gândurile să-i zboare către cele mai sublime vise ale sale. În sfârşit a revenit în fotoliul managerial ! Dar acum nimeni nu o să-l mai oprească din drum ! Asta e vocaţia lui. Cine ştie mai bine ca el, să facă rost de bani ? E maestru să scoată bani de la oricine, pentru orice : de la cel mai sărac elev pentru un simplu transfer, un proiect, un examen de absolvire, o corigenţă, o notă la purtare sau nişte motivări de absenţe, de la profesori pentru un post de titular sau de suplinitor, pentru nişte ore cu plată, o inspecţie sau o cazare în căminul liceului. Gogofleaţă se gândi că el pentru aşa ceva are chemare. Acesta e harul lui ! Să scoată bani din orice : din renovări, termopane şi zugrăveli, pardoseli sau toaletări de copaci, din cumpărarea de arbori, de arbuşti sau de plante exotice pentru liceu. A ! îşi aduse el aminte. Chiar acum a făcut rost de câteva sute de bucăţi de tuia, pe care poate lua bani frumuşei... O să împrejmuie liceul şi prin curte o să pună numai tuia ! Dacă ar creşte toate, liceul ar fi complet acoperit ! Nici nu s-ar mai vedea din tufele de un verde întunecat ! Dacă ar creşte ! Căci oricum nu este niciun pericol să crească ! Sunt cam uscate şi ofilite şi nu e nicio şansă să crească ! Nu vor rezista mai mult de o lună ! Dar el va lua mulţi, mulţi bani ! În sfârşit pot şi eu să-mi folosesc talentele, gândi mulţumit Gogofleaţă. Doar pentru aşa ceva m-am născut, visă satisfăcut Gogofleaţă. La probleme practice nu am fost niciodată bun. Nici învăţatura nu m-a prea atras niciodată. Dar m-au înscris colegii la seral la facultate, pentru talentul meu de turnător. Aşa mi-am luat şi examenele şi diploma - pâram pe toţi colegii, profesorii... Şi ce bun eram! îşi aminti cu nostalgie Gogofleaţă. O ! ... dar acum vreau să dau un tun cu calculatoarele ! Mă încurcă însă faptul că cele două săli de informatică sunt dotate cu calculatoare. Deodată, lui Gogofleaţă îi veni în minte o idee incredibilă. La noapte îl va aduce pe d-nul Fleaşcă, pe Răgălie portarul şi pe Lingurar şi vor simula un furt pe ferestrele sălii de informatică. Pe fereastră, că pe uşă nu se poate ! Că este uşă metalică şi are şi alarmă şi sistem antifurt. Ce tare sunt ! se gândi Gogofleaţă. Cu computerele vechi din sală voi deschide un internet-café şi din cumpărarea celor noi, care de fapt sunt tot vechi, dar le voi cumpăra cu preţ de noi.. Cum am făcut şi cu instalaţiile de aer condiţionat ! Am găsit nişte jafuri care nici gând să funcţioneze. Dar ce bani buni am câştigat la ele ! Au costat o avere ! Că le-am luat cu preţuri de parcă ar fi fost nou-nouţe şi ultimul răcnet în domeniu ! Şi nu mai funcţionează niciuna ! Răgălie şi Fleaşcă veniră imediat la chemarea lui Gogofleaţă : - Lăsaţi pe noi, domnu’ director ! Suntem meseriaşi ! Vă facem curăţenie totală la calculatoare ! Şi îl luăm şi pe Şliboviţă ! - Să nu vă încurce ! spuse Gogofleaţă, gândindu-se că dacă nu-l găseau trez pe Şliboviţă şi şansa era mică să nu-l găsească beat, s-ar putea încurca lucrurile. - Când e băut, e mai bun d-nul Şliboviţă ! spuse cu voce tare Fleaşcă . A doua zi era mare vânzoleală în liceu. Furtul deja se produse. Şi normal nu s-a întreprins nimic, deşi toată lumea ştia ce se întâmplase ! Să îndrăznească cineva numai să cârâie ceva ! Că Gogofleaţă a ameninţat că îl dă în judecată pentru acuzaţii nefondate ! La el nu merge cu aşa ceva ! Rebeca nu prea ştia mare lucru despre Gogofleaţă, dar colegii săi profesori care nu făceau parte din clica lui erau deja neliniştiţi. Ei cunoşteau ce hram poartă şi la ce se pretează Gogofleaţă ! Prima victimă a fost domnul profesor de sport Popescu, că pe el căzuse grija semnării dotărilor din sala de sport. Pardoseala pusă avea valoarea a câteva vile de lux. Om cinstit de felul său, d-l Popescu se îngrijorase să nu cadă vina pe el, aşa cum căzuse pe fosta secretară a d-lui Gogofleaţă. Faptul că termopanele nou-nouţe Gogofleaţă le dădu jos şi montă altele, era un fapt neglijabil faţă de valoarea pardoselii sălii de sport ! D-na Miţi însă îi spuse ironic, zâmbind cu toate ridurile sale ca nişte mustăţi lungi de pisoi, ce-i înconjurau gura : - Suntem în România şi orice e posibil, domnu’ Popescu ! Ştim noi ce facem ! Că doar atâţia ani ca subalternă a lui Gogofleaţă învăţase şi ea ceva ! La ore, la elevi, nu se ducea de obicei, că era mare directoare ! Nici nu ţinuse vreo oră vreodată ! Statisticile şi materialele ce-i reveneau ca sarcini, le făcea celălalt director. Ea trebuia numai să poarte ştrampi cu model şi fuste cât mai scurte, fie vară, fie iarnă. Se sacrifica pentru Gogofleaţă că venea aşa şi pe frigurile cele mai năpraznice ! Dar ajungea la şcoală la orele amiezii, adică după ora paisprezece. Care era ţinta lui Miţi ? Să se experimenteze în răutăţi ! Asta era plăcerea lui Miţi ! Să chinuiască şi să se răzbune pe profesori, mai ales pe profesoare ! O ură permanentă o poseda permanent şi singura ei plăcere era când savura câte-o răutate pe care reuşea s-o facă cuiva. Se perfecţionase, se experimentase, pe zi ce trecea. Că timp şi posibilităţi avea din plin ! Devenea din zi în zi mai experimentată într-ale răului. Parcă intrase în ea Satana ! Numai când savura rezultatele unei răutăţi întreprinse, mai avea satisfacţie ! Asta era singura ei plăcere ! Trebuia să-şi răzbune viaţa ei ca orfană, crescută de o familie de romi ! Ce mult a suferit ea ! A fost ca răţuşca cea urâtă printre ei, ea cu pielea de o albeţe strălucitoare printre tuciurii ! Nu o considerau niciodată de-a lor ! Şi a trebuit să păţească atâtea ! Dar lucrul acesta o apropia mai mult de Gogofleaţă ! Şi el a fost crescut tot printre ei ! Mai avea însă un talent d-na Miţi. Ştia de minune să şicaneze profesorii care nu erau din clica lui Gogofleaţă. Cum liceul era la marginea Bucureştiului şi foarte mulţi dintre elevi aveau probleme, unii erau chiar infractori, chema pe câte unul dintre aceştia şi le promitea că le va asigura promovarea clasei, dacă erau obraznici cu profesorii nedoriţi de dumneai şi de clică. - Chelu, ia vin-o pân’ la mine ! spuse d-na Miţi către un lungan negricios, cu cercel în ureche şi părul dispus în ţepi albăstrui, ce ieşeau din gluga costumului negru de trening cu care era îmbrăcat… - Vin , doamna directoare, vin imediat ! răspunse tânărul. - Ia spune de când n-ai mai dat tu pe la şcoală ? - Am avut probleme doamnaaa… spuse elevul, îndesându-şi mai adânc mâinile în buzunare. - Ia spune, îl ştiţi pe d-l Văcărescu, care a venit nou anul acesta ? - Care doamna, cel bătrân şi care merge crăcănat ? - Da, da ! Ştii, noi conducerea, nu prea îl agreem, vrem să scăpăm de el – spuse Doamna Miţi, mieroasă. - Nicio grijă . Lăsaţi pe mine, doamna ! O să-i fac ora un calvar, de-o să zică că nu-i adevărat ! Vorbesc şi cu Pitulice, ăla cu dosar la Poliţie. Doar suntem cei mai tari, doamna ! - Bravo ! Bravo, Chelu, aşa te vreau ! Şi o să am şi eu grijă de tine cu absenţele, notele şi chiar la bac. Doar îl dai anul acesta ! Chiar şi fostului director îi pusese pe elevi să nu mai vină la ore şi vorbise cu ei să nu scrie ce le preda. Săracul om era necăjit foc, că nu ştia şi nici nu-şi închipuia de unde veneau toate problemele, că el ani de-a rândul cât a fost director sau inspector n-a făcut şi nici nu a văzut aşa ceva. N-ar fi crezut că un profesor se pretează la aşa ceva ! La aşa un îndemn ca al doamnei directoare, elevii reacţionau repede, deoarece ştiau că erau la mâna ei, că ei singuri nu se prea descurcau la şcoală. În acest mod, în liceu, elevii certaţi cu disciplina erau văzuţi de direcţiune ca de prin rang. Cei cuminţi şi care învăţau bine erau maltrataţi de ceilalţi, bătuţi de cei protejaţi de direcţiune. Nu trecea vreo zi fără vreun incident. Într-o zi unul protejat de Miţi tăiase urechea unui elev cuminte. Şi nu păţi nimic. Nici măcar nu a fost certat. A doua zi, copiii cuminţi din cămin au fost luaţi de cei protejaţi de clica lui Gogofleaţă şi chinuiţi. Au fost treziţi noaptea din somn şi li s-a dat forţat să bea spermă şi materii fecale. Spuneau că sunt ritualuri de iniţiere. Săracii, cei de-a noua s-au şocat atât de tare, că au renunţat de tot la şcoală. N-au mai venit deloc ! Nu puteau face reclamaţie nici ei, nici părinţii, întrucât Gogofleaţă spunea că mint şi le lua parte celor răi. Toţi cei certaţi cu disciplina au scris după dictare ceea ce le spusese doamna Miţi. Şi aşa au ieşit curaţi ca lacrima ! Iar bobocii de-a noua au ieşit ca fiind mincinoşi. Mai ales că noua pedagoagă, era fosta femeie de servici a lui Miţi Capră şi confidenta ei de încredere, doamna Fleaşcă. - Doamna, avem şi pedagog de baie, pe domnul Fleaşcă ! îi spuseră în cor nişte fete Rebecăi. - Bine, dar nu este decât un pedagog în liceu ! le spuse Rebeca. - Doamna, când facem duş, vine şi ne păzeşte domnul Fleaşcă ! explicară ele ferm convinse de atribuţiile domnului Fleaşcă. Rebeca rămase mirată. Dar bătrânul portar al liceului o lămuri repede. - Domnul Fleaşcă a fost portarul liceului. Dar toată ziua suna la telefoane erotice. Şi de pe telefonul lui, şi de pe cel al şcolii. A fost însă dat afară din serviciu. Şi şi-a lăsat şi familia pe drumuri, că a făcut datorii imense. Acum stă în căminul liceului. ’’Aha, gândi Rebeca. Tot nu s-a lecuit domnul Fleaşcă. ’’ A treia zi un alt scandal, depăşi graniţele liceului ! De la Miţi a pornit totul, că enervase prea mult pe unul din elevii din liceu. Îi ceruse cotă parte din ce distribuia ! Şi acesta veni în liceu cu sabia, să o caute pe Miţi . Miţi-l văzu pe camerele de luat vederi montate în liceu şi se încuie în cabinetul său. Atunci uriaşul se duse la un elev, intermediar în afaceri. Prietena lui, văzând că nimeni nu îl apără, nici direcţiunea , nici firma de pază, dădu telefon la urgenţe. Şi aşa totul a devenit cunoscut ! Dar prietena a fost aspru certată de Gogofleaţă şi Miţi ! Ce ea nu ştia că ce se întâmplă în liceu nu au voie să spună ? Ce greu le-a fost să acopere totul. Întâi au făcut pierdute casetele video cu înregistrările. Apoi au trebuit să trateze cu cei de la presă. Să le spună că nu erau elevi ai liceului ! Că erau din exterior ! Şi au dat şi numele liceului de acum douăzeci de ani. Şi aşa a apărut ştirea ! Era liceul cu numărul cel avea dinainte de revoluţie ! Gogofleaţă îşi strânse clica într-o sală.. De la cantină sosi şi obişnuitul castron cu macaroane. Doamna administrator Curdubelea, avea unul plin permanent , din care înfuleca de când păşea în liceu, până pleca acasă. Secretarele aveau altul. Iar profesorii lui Gogofleaţă aveau şi ei o farfurie. Gogofleaţă prinse şi el cu furculiţa vreo trei macaroane năzdrăvane, care se lăsau greu răsucite. Miţi sugea o macaroană iar mandibulele i se mişcau incredibil ca la ierbivorele ce rumegau pe pajişte. Rebeca o privi insistent, mirată de constatare. Oare cum reuşeşte ? se întrebă ea. Că doar nu e nici oaie, nici vacă ! Şi mişcarea se asemăna incredibil cu cea a mecanismului bielă- manivelă de la vagoane... Că doar nu degeaba erau liceu CFR ! - Acum suntem jumătate de-ai noştri. De ceilalţi trebuie să scăpăm urgent ! Asta este misiunea noastră ! Nu trebuie să-i dezamăgim ! Nu degeaba au investit în noi şi ne-au pus în posturile în care suntem. Să rămânem numai noi, pe posturile de bugetari ! - De Marian, bine că am scăpat ! El era de-al nostru, dar era prea corect ! Nu se mai întâmpla nimic rău în cămin ! Nu se mai putea lua bani de la elevi. Dar noi nu de astfel de oameni avem nevoie. Nici măcar Răgălie, portarul tuciuriu nu mai putea să facă rost de bani ! Elevilor nu le mai era frică de el ! Îi proteja pe toţi Marian. Astfel rosti discursul său Miţi. Doar pusese în locul lui Marian pe favorita sa, femeia de servici, doamna Fleaşcă. - Rebeca ne-a făcut cerere că vrea să participe la un proiect internaţional ! spuse tremurând de furie Diliţă Guliţă. - Nu-i dăm voie ! ţipară în cor, cu ură, mai mulţi. - Ia şi scrie că noi Consiliul de Administraţie, nu-i dăm voie ! Numai noi avem dreptul să participăm la proiecte internaţionale ! Dar ştie vreunul din noi să facă aşa ceva ? se întrebară fără să aştepte vreun răspuns. - Nu cred, spuse Matilda, o grăsună cu părul vopsit în roşu, cu dorsal imens. Femeia trebuia să se pensioneze anul acesta, dar nu avea vechimea necesară. Divorţată de un poliţist, Matilda nu lucrase niciodată în viaţa ei. Şi la bătrâneţe se gândi să facă Facultatea de Construcţii. Cum o termină, se şi titulariză în liceu. Pe atunci existau în liceu clase de construcţii. După ce au fost lichidate, în mod normal trebuia să plece din liceu, că nu mai avea catedră. Şi ea şi Diliţă Guliţă. Dar Gogofleaţă îi trecu ilegal, pe ea pe mecanică - şi o puse şi şefă de catedră că tot nu se ducea la ore la elevi, iar pe Diliţă Guliţă tot cu construcţiile civile, pe informatică. Au făcut unii ceva reclamaţii, dar cel care făcea ancheta şi răspundea la petiţii era chiar Gogofleaţă. Pentru că toate reclamaţiile ajunse la minister sau inspectorat erau returnate totdeauna celui reclamat. Şi acesta răspundea cu obrăznicie, că el are dreptate ! “Ce era să scrie chiar el însuşi, că este vinovat ? “ râse Gogofleaţă răutăcios. Astfel toate răspunsurile lui Gogofleaţă erau sfinte. Nimeni nu putea pune la îndoială cele făcute sau scrise de invincibilul Gogofleaţă. Putea Gogofleaţă să scrie absolut orice. Şi să facă orice-şi dorea ! - Trebuie să discutăm şi hotărârea judecătorească a d-lui Popescu ! A câştigat procesul ! Măi Diliţă, nu ai spus tu că aranjezi totul, să ajungă la judecătoare, de-ale noastre ! Care să ne susţină cauza ! - Nu ştiu ce s-a întâmplat domnule Gogofleaţă ! spuse mirat Diliţă. - Să citim de ce a câştigat. Şi citi cu glas tare : : “ Doamna judecătoare îşi exprimă mirarea că într-un timp atât de scurt… Judecătoarea îşi exprima mirarea pentru abuzurile incredibile ale Consiliului de Administraţie al d-lui Gogofleaţă. Ei însă au înţeles cu totul altceva ! - Am dezbătut prea puţin timp ! spuse vesel Gogofleaţă. Rămânem toată ziua, dezbatem calificativul şi tot nu îl schimbăm. Că problema era timpul , înţelese inteligentul Gogofleaţă. - Da da, asta e problema ! repetară şi ceilalţi în cor. Dacă stăm astăzi mai mult în şedinţă, se remediază şi tot putem să scădem calificativul lui Popescu. Să nu ne mai reclame ! Scriem în procesul verbal că am stat zece ore ! Clica lui Gogofleaţă o ducea totdeauna tare bine ! Nici măcar la ore nu se ducea. În plus mai găsiseră şi distracţie la sala de sport. Zilnic, câteva persoane feminine, ca nişte morse întinse la soare, încercau lent, să facă ceva exerciţii. Că d-l Gogofleaţă cumpărase ca dotări pentru liceu şi ceva aparate pentru exerciţii fizice. Dar în special pentru Miţi Capră ! Că ea îşi dorea de mult aşa ceva ! Au venit odată nişte ziarişti şi i-a găsit pe toţi din grupul lui într-o cameră la taclale, în timp ce elevii stăteau singuri. Articolul a apărut în ziare, dar maestrul domn Gogofleaţă s-a scăpat, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ba încă a fost şi promovat. Şi încă cum ! D-l profesor de sport, ca orice om cinstit, s-a dus îngrijorat să reclame situaţia cu sala de sport la d-l inspector General Pastoru, numit recent în post şi considerat o tânără speranţă pentru învăţământul românesc. Se spunea că are în jur de treizeci de ani, dar părea de vreo cincizeci. De statură medie, cu voce şi trăsături marcant feminine, dar şi cu nişte urechi uriaşe de elefant de te întrebai atunci când îl aveai în faţă de nu cumva te-a teleportat cineva în “Star trek “. Orice scenograf de la Hollywood ar fi fost invidios pe aşa o realizare ! Să ai un om natural care arată exact ca cyborgii sau alte arătări science fiction, la care un specialist lucra îndelung să le obţină. D-l Pastoru l-a ascultat cu atenţie şi a reacţionat rapid. Auzind talentul şi calităţile dovedite de d-l Gogofleaţă la vânzarea diplomelor, dar şi la alte afaceri bănoase de acest fel, nu putea să scape o aşa ocazie şi a doua zi l-a şi numit pe d-l Gogofleaţă adjunctul său. Avea ocazia unică, să mai deprindă şi el astfel de competenţe... I-a dat ca urmare lui Gogofleaţă pe mână toate examenele şi concursurile, fie ale elevilor, fie ale profesorilor, de titularizare. Numai să-şi desfăşoare dumnealui cât mai bine talentele şi să fie mai profitabil ! Şi bineînţeles că activitatea lui Gogofleaţă a fost foarte fructuoasă în acest sens, ba chiar a depăşit orice aşteptări ! La bacalaureat, la secţia unde a fost preşedinte de comisie de bacalaureat toţi cei peste o mie de elevi au avut lucrările la limba română identice. I-a stricat socoteala însă un prea zelos şi corect profesor evaluator, care fusese cândva şi director în Minister şi a reclamat situaţia. Omului, după cum era şi firesc, i-a fost frică să-şi pună semnatura de promovare pe atâtea lucrări identice. Scandalul a ajuns chiar la televiziune, că omul credea că se v-a face dreptate. Rezultatul mediatizării însă a fost că d-l Gogofleaţă a fost preamărit iar profesorul evaluator s-a ales cu o mustrare. Iniţial Gogofleaţă s-a speriat, amintindu-şi incidentul mai vechi cu diplomele de bacalaureat. Apoi îşi aminti ce-l învăţase un “frate“ : - Acuză tu întâi, să nu fi acuzat ! Ca în povestea cu cocoşata satului care striga prima “cocoşaţi“ la toţi din sat, să nu-i ţipe ei aşa. Culmea a fost că inventivul domn Gogofleaţă a ieşit cu declaraţii de genul că el caută vinovatul. Că face anchetă ! Şi că vrea să-l pedepsească ! Iar el astfel a scăpat basma curată. Această victorie însă l-a adus pe d-l Gogofleaţă pe culmi nebănuite. Putea face absolut orice ! Nici chiar fostul director de Minister nu mai putea să-l împiedice de la nimic ! El era cel mai tare! El , cu Miţi şi cu clica sa – Consiliul de Administraţie ! Pe Miţi o numise chiar director plin, cu delegaţie, pe perioada cât a fost inspector. Ce greu îi era însă doamnei Miţi… Ea era obişnuită să vină numai după orele paisprezece la şcoală. A trebuit săraca să schimbe programul la toţi profesorii, să facă consiliile profesorale nocturne, că dumneai nu ajungea dimineaţa la şcoală ! Pe zi ce trecea Miţi se perfecţiona în a face rele. Devenise un maestru al răului. Nici imaginea iminentei morţi, după ce aflase de cancerul ovarian de care suferea, nu o făcea mai bună. Dacă venea vreo profesoară mai tînără şi mai frumoasă în liceu, neadusă de vreunul din clica lui Gogofleaţă, punea pe unii elevi să-i ţipe că-i urâtă şi că pute. Cum ziceau ei de cei care nu le împărtăşeau convingerile religioase ! Săraca domnişoară nu ştia ce să mai creadă ! Fetele care-i spuneau aşa ceva erau unele boccii, diforme şi întunecate la culoare. Erau puse de femeia de serviciu a lui Miţi, doamna Fleaşcă. Se folosea de faptul că, fetele fiind marcate de aspectul lor, care era ţinta ironiilor băieţilor, aveau ocazia să se răzbune pe câte-o persoană feminină frumoasă, să-i zică şi ei ceea ce li se spunea lor. Când făcea aceste răutăţi, madam Fleaşcă se credea directoare şi se închidea mai mult la culoare, devenea parcă mai tuciurie decât era. Ajunsese chiar ea să strige după profesoare că sunt urâte şi că put. După profesoare frumoase , delicate, subţirele… O mai ajuta şi madam administrator Curdubelea şi secretara. Şi atunci diavolul de Miţi atingea apogeul într-ale răului ! În Consiliul de Administraţie propunea scăderea calificativelor profesoarelor pe motiv că nu au relaţii bune cu personalul auxiliar. Profesoarele săracele erau chiar politicoase, le salutau şi nu răspundeau injuriilor şi insultelor, dar interesul lui Miţi era să le facă rău. La cele care stăteau în cămin avea însă alte metode sadice. Unii profesori chiar îi spuneau Sadica. Miţi chemă la ea pe d-l Fleaşcă. - Domnule, zilnic să torni apă pe conductă, să aibe camera udă permanent , spunea Miţi. - - Iar noaptea să le închizi curentul electric de la panou ! Să îngheţe de frig ! Că s-au anunţat temperaturi de – 10 grade ! Dar cu gândacii ce-ai făcut ? - - Le-am pus în fiecare noapte, dar ne-am umplut şi noi, că stăm vizavi ! A trebuit să dau cu substanţe să scăpăm de ei, că nu mai puteam ! Dar lăsaţi că am găsit altceva ! Tot mă uit eu toată noaptea la filme ! Le dau pe maximum şi nu le las să doarmă ! - Fleaşcă viziona noaptea filme porno, că îi plăceau tare mult ! Controalele în liceu mergeau strună, că doar i le aranja d-l Gogofleaţă de la Inspectorat şi ieşeau destul de bine. Destul de bine, deoarece situaţia în liceu ajunsese la pământ, dar cu ajutorul d-nului Gogofleţă se puteau camufla neregulile constatate. Şi nu erau puţine ! Inspectorii în control plecau încărcaţi cu purcei - că doar făceau controlul înainte de Crăciun sau cu miei, că în semestrul ll făceau controlul de Paşti ! Excepţii mai făceau şi ei cu controalele extraordinare de 8 Martie, mai ales dacă erau inspectoare… Şi astfel totul mergea ca pe roate. Echipa Gogofleaţă prospera din plin, elevii cuminţi erau bătuti de cei certati cu disciplina şi cei care învăţau plecau din liceu. La fel şi profesorii conştiincioşi. Dar membrii echipei se bucurau : “Lasă să fim numai noi în liceu - îşi spuneau !”. “Că n-o să mai vadă nimeni că nu ne facem orele şi vom prospera din banii luaţi de la elevi pentru absenţe, note şi proiecte, că fiind numai noi n-are cine să ne reclame. Să scăpăm de ăştia ai dracului, conştiincioşi care lucreaza gratuit. Şi sunt şi fraieri că nu iau mită de la nimeni. “Auzi domnule, să le ajute să facă gratuit proiectele ! Ce prostie ! “. - Doamna directoare, ia mai treceţi prin clase şi spuneţi-le că nu sunt bune proiectele altora. Să vină la mine ! spuse d-l Stelică Mârlănescu. Să le cumpere pe-ale noastre ! Sunt făcute de Rebeca în anii precedenţi . Putem lua bani buni pe ele ! Ce proşti sunt profesorii ăştia de îi ajută gratuit ! Trebuie să scăpăm urgent de ei ! D-l Mărlănescu avea proiecte bune, însă făcute de profesorii din anii trecuţi. Rebeca făcuse nişte proiecte de nota zece cu elevii. Mărlănescu i le luase de la Miţi Capră şi acum vroia să le vândă. Dar nu putea pentru că Rebeca făcea gratuit cu elevii alte proiecte noi la fel de bune. Trebuia să o împiedice ! Şi Miţi Capră îl putea ajuta. Doar el ca Şef de Arie Curriculară, îşi împărţea banii pe proiecte cu directorii : Gogofleţă şi Miţa. D-l Mărlănescu , pensionar din armată, era cuiul liceului. - Ştii , ăsta este cel mai tare din liceu. Dacă treci de el, eşti absolvent ! - spuneau elevii mai mari din liceu, puşi de Miţi Capră, noilor veniţi. Dacă nu-l plăteşti, nu treci clasa ! Şi pentru un cinci cere aşa de mult… Cât de mult îi plăcea lui domn Stelică Mârlănescu învăţământul ! Ce uşor s-a titularizat el, în 2003 ! Proştii de profesori care au învăţat, se dădeau de ceasul morţii să rezolve subiectele, dar el a stat şi a aşteptat o oră, după care le-a primit în sală deja rezolvate. Ei, doar aşa au primit toţi pensionarii din armată, care s-au titularizat ! Că doar pentru ei s-a organizat concursul şi s-au scos atâtea posturi deodată la concurs ! Şi toţi din sală au văzut, dar ce puteau spune ceva ? Că dacă ziceau ceva , ar fi rămas fără-o bucată de pâine ! Şi oricum nimeni nu i-ar fi luat în considerare ! Doar legea spune că nu ai voie să reclami ceva referitor la altă persoană, decât propria persoană ! Totul s-a făcut deci complet legal ! Ce a făcut el degeaba munca de turnător atâţia ani ? A fost răsplătit cu ridicarea ca ofiţer din muncitor la curăţenie. Dar nu este destul pentru el ! Trebuie acum să fie şi profesor ! Profesor titular calificat pe orice disciplină, ca el are în foaia matricolă majoritatea disciplinelor de socialism ştiintific, marxism–leninism ! Şi ăstea ţin loc de orice discipline ! Doamna trimisă în sală în timpul examenului, a folosit drept scuză că d-l Mârlănescu a primit subiectele greşite, de la altă specializare şi ea a venit cu cele bune. Cu cele bune într-adevăr, dar şi rezolvate ! Şi ca urmare Mărlănescu a stat încă 5 minute şi a predat lucrarea. Şi s-a titularizat ! La inspectorat ploua cu reclamaţii dar d-l Gogofleaţă rezista eroic. “Cum să nu ţin o asemenea comoară “ - gândea d-l Pastoru. Doar şi ceilalţi inspectori cu care lucra d-l Gogofleaţă erau în culmea extazului. Ce curajos era d-l Gogofleaţă ! De la el învăţau meserie. Şi ce meserie ! Meserie bănoasă ! Inspectoarele “surori“ trecute de-a doua tinereţe erau toate îndrăgostite de d-l Gogofleaţă. Li se părea cel mai viril exemplar din Inspectoratul Şcolar şi toate abia aşteptau să le pice vreo colaborare cu dumnealui. Veneau apoi languroase, cu vorbe mieroase să-l ademenească. Doar îi auzeau numele şi deja îşi înclinau capul pe spate, zâmbind libidinos. D-l Gogofleaţă însă nu avea în cap decât banii şi obiceiul maladiv de a o pătrunde cu degetele mari şi noduroase pe d-na Miţi, pe sub fusta ei de-o palmă, cu ciorapii cu model, ca din tinereţile sale furtunoase şi care îl excitau atât de mult pe d-nul Gogofleaţă. Ehe.. ştia ea Miţi,ce-i place lui Gogofleaţă …Altceva nici nu mai făcuse demult, din tinereţe Gogofleaţă . Cineva însă îi făcuse reclamă şi cucoanele veştejite din inspectorat oftau adânc privind cu subînţelesuri la d-l Gogofleaţă. De fapt nici nu prea aveau reprezentanţi masculini prin inspectorat şi ce aveau nu meritau nicio atenţie. Generalul deşi se spunea că este mai tânăr, de vreo treizeci şi cinci de ani, părea trecut şi obosit de vreo cincizeci, cu vocea şi trăsături feminine, că nu trezea niciun interes. În plus mai avea şi urechile neobişnuit de mari, ca de elefant. Arăta ca dintr-un film science fiction ! Numai că arătările acelea erau rodul imaginaţiei unora, pe când el era chiar adevărat ! Alt inspector general mai tinerel parcă era un fătălău, ba mai era şi prost şi încrezut ca în vorba românului : “ Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul”. Doar terminase recent o privată on-line. Pe aleea liceului colegul de religie mergea în pas grăbit. - Dar unde te grăbeşti aşa ? îl întrebară în cor Rebeca şi Carina, care tocmai ieşeau de la ore. - - Am o inspecţie de făcut ! spuse mândru profesorul. - - Dar tu eşti numai în primul an ! Cum faci tu inspecţii ? îl întrebă Carina. - - Sunt numit metodist de religie al Inspectoratului Şcolar. - - Bine, dar tu de-abia ai venit în învăţământ. Nu ai nici definitivatul ! spuse Carina. - - Ştii, eu sunt sfânt ! - Profesoarele rămaseră mirate. - - Tu ai doctoratul şi gradul l, Carina ! Când l-ai luat, în 1998 nu erau zece profesori în preuniversitar cu doctorat în România! Nu ar trebui să fii metodist ? întrebă Rebeca. - Teoretic, da. Dar la noi la tehnice sunt trei inspectoare care au fost muncitoare şi au sărit direct în postul de inspector, simultan cu titularizarea şi cu gradele didactice. Trebuiau să fie demult pensionare ! Dar cei care ar trebui să le pensioneze parcă au scleroză ! În specialitatea lor sunt afoane şi de didactică nici vorbă ! Nici măcar nu s-au chinuit să deschidă vreo carte din acest domeniu ! Că ele sunt ocupate să se îmbogăţească cu inspecţiile şi cu posturile pe care le dau. Din cât au câştigat se pot înveli în aur din cap până-n picioare ! Dar ele au fost turnătoare active la comunişti ! Nici măcar nu s-au chinuit să deschidă vreo carte din acest domeniu ! Că ele sunt ocupate să se îmbogăţească cu inspecţiile şi cu posturile pe care le dau. Mai au şi vreo zece servicii - In învăţământ că nu le controlează nimeni : mai multe catedre, că orele nu şi le fac şi nu le-au făcut vreodată ! Că doar sunt inspectoare ! Au funcţii în tot felul de agenţii, comisii, ale ministerului şi sunt plătite să facă controale pe care iau bani şi pe cale directă şi indirectă ! Mai ştii cursul ţinut de Marinela Fărăminte, inspectoarea de profil electric ? Habar n-avea de metodică ! Nu ştia nici cât un student ! Încurca toate metodele ! Dar era plătită bine pentru curs ! Şi habar n-avea de metodică ! Nu ştia nici cât un student ! Încurca toate metodele ! Dar are cu numele ei zeci de manuale, de toate specialităţile ! Că inspectorul cu manualele numai pe ea o înscrie la selecţie. La alţii nici nu le dă voie să se înscrie ! - Bine, dar cum a făcut manualele ? întrebă profesoara. - Foarte simplu. Manualele sunt făcute de subalterni ai ei, care au copiat alte cărţi în neştire. De aceea sunt aşa de slabe manualele ! Pe textile, este fosta croitoreasă, Marghioala Cretinelu. Era aşa bună ca turnătoare că au înscris-o la seral la textile. Nu s-a agitat ea prea mult cu învăţătura, dar la pârât era prima. De aceea a ajuns şi la inspectorat ! Dacă era aşa bună la aşa ceva ! - Dar pentru metodist la cine ai fost ? întrebă Rebeca. - La Frusina Tâmpiţelu am fost ! Dar dînsa pune metodiste numai colegele ei, foste muncitoare la turnătorie. În tot Bucureştiul, turnătoarele ocupă posturile de conducere la tehnice ! Ele sunt metodiste, sunt în toate comisiile şi în toate acţiunile ! Şi cum eu am făcut o secţie la zi, unde mergeau cei mai buni absolvenţi ! La turnătorie mergeau cei mai slabi ! La Turnătorie, la zi ! Că la seral... îţi dai seama ! - - Vezi ce păţeşti dacă n-ai fost proastă să faci Turnătoria la seral ? Şi nu trebuia nici doctorat să ai ! Dacă ai fi fost turnătoare erai acum la Inspectorat ! Sau chiar la Minister ! îi spuse Rebeca răzând. - - Faci haz de necaz ! Nu e chiar de râs situaţia asta. Dar ce să facem ? E greu să te aprecieze prostul, aflat în post superior ! Ce te poţi aştepta de la el ? Că doar nu are minte ! Era pauză. M-am dus în cancelarie să duc catalogul. Era plin de profesori. Colegul de sport, care era şi din grupul lui Gogofleaţă, d-nul Fetiţa, venise cu băieţelul de 3-4 ani. D-nul Fetiţa era de vreo treizeci şi cinci de ani, slab, înalt, cu un smoc sărac de plete blonde fluturânde şi ochelari. Fiul său era foarte volubil şi vorbăreţ foc. Mai mulţi colegi profesori îl înconjuraseră să-l admire şi să vorbească cu el. Plin de entuziasm, băieţelul izbucnise cu elan : - Ştiţi, lui tata nu-i mai funcţionează ! Mama săraca se plânge toată ziua. Cu toţii au privit uimiţi. Nu le venea să creadă ce auzeau. - Auzi mă ce zice fi-tu. Te dă de gol ! - zise ironic, comicul coleg Guliţă Diliţă.. - Nu , nu , el nu ştie ce vorbeşte, că e mic ! - spuse repede şi iritat d-nul Fetiţa. - Da, da ! - repetă băieţelul. Ştiu eu ce zic ! Mama zice că nu-ţi mai merge, de când s-a măritat cu tine. Ştiu eu ce spun ! Zice că nu o mai satisfaci ! Toţi profesorii izbucniră în râs cu poftă. Enervat, d-nul Fetiţa l-a luat pe puşti, de braţe. - Hai , hai să plecăm acasă. Ai obosit ! – spuse el enervat şi răstit. - Nu, îmi place aici ! - spuse rugător mititelul. Se suna de începerea orei şi toţi trebuiau să meargă în clase. Acum pe Gogofleaţă îl mai măcina un singur gând. Ajunsese director de liceu, apoi inspector general adjunct, director de colegiu, căci transformase liceul în colegiu, dar acum năzuia spre mai sus. D-nul Guliţă Diliţă, preda informatica, dar era absolvent de construcţii civile. Şi îi propusese că îi va face reclamă pe Internet să conducă chiar mai sus. A ajuns să-i facă reclamă chiar pe site-ul ministerului educaţiei. Să ştie toată lumea ce minune este d-l Gogofleaţă ! Ba chiar scrise despre el în blogul său personal. “Uf ! Şi dacă n-ar fi durerile astea puternice de cap şi crizele când nu mai ştiu ce este cu mine. Îşi spuse Gogofleaţă. Îl apucă să facă ca toate animalele. Şi toţi din grupul lui nu şi-ar da seama, cât îi e de rău ! Aşa cum gândesc l-ar crede că e sfânt ! Dar numai soţia ştia adevărul. Că a plecat astă iarna la şcoală numai în papuci. Şi că are momente când nu ştie ce este cu el ! Cei de la liceu aşa îl idolatrizează că orice ar face li s-ar părea miraculos ! Iar la Inspectoratul Şcolar toate sunt atât de îndrăgostite de el încât poate obţine orice le-ar cere, oricât de absurd sau ilegal ar fi ! Pentru el inspectoarele parcă ar fi duhurile din lampa lui Aladin. Îi indeplinesc orice dorinţă ! Dacă ar face criză li s-ar părea o manifestare de virilitate ! Şi blogul lui Bulita Dilita a devenit astfel o trambulină de lansare a lui Gogofleaţă. Căci Diliţă avu o idee magnifică ! “Un om ca el trebuie sa facă un blog, să facă publice ideile sale super-inteligente ! “ gîndi Diliţă. Se apucă să comenteze critic toate evenimentele politice zilnice. Şi ce critic era Diliţă ! Să realizeze concret ceva nu putea ! Dar să critice pe alţii, ce bun era ! Dar cea mai grozavă a fost reclama ce i-a făcut-o inestimabilului Gogofleaţă, aceasta minune umană ! I-a făcut o prezentare şi l-a propus în cele mai înalte funcţii! Că ar fi meritat ! S-a agitat el cu unii cunoscuţi de la o firmă de IT şi a reuşit chiar pe site-ul ministerului învăţământului să-şi exprime opţiunile politice – deşi nu avea voie să facă aşa ceva - să-l propună pe Gogofleaţă ca unic salvator al României ! Totul luase în mintea lui proporţii uriaşe. Diliţă era de nestăvilit ! Că doar cu Gogofleaţă orice devenea posibil ! EPILOG Anul şcolar a început şi în liceu rămăseseră numai profesorii din clica lui Gogofleaţă. Liceu de transporturi căi ferate, liceul lui Gogofleaţă nu mai aveau niciun profesor de transporturi căi ferate, că echipa Gogofleaţă le-a dat posturile la restrângere. Că nu erau de-ai lor ! Aşa au vrut ei şi ce vroiau ei era sfânt ! Pe electronică nu mai aveau profesori. Gogofleaţă realizase imposibilul ! Transport feroviar în zilele noastre, fără electronică ! Electronică preda pensionarul de pe şantier, din armată, cu energetica, d-l Şliboviţă ! Printre aburii alcoolului în care înota permanent oricum nu mai conta ce este : electronică, energetică, electrotehnică ! Bine că lua salariu de merit în fiecare an ! Dacă stătea în timpul orelor la crâşma de lângă liceu, cum să nu primească ! Că avea har ! Şi lui Gogofleaţă îi păsa doar de bani ! Pe mecanică stătea fosta soţie a poliţistului. Stătea, că la ore nu se ducea niciodată. Doar casnică a fost toată viaţa ! Ce era acum la bătrâneţe, să mai facă ceva ? Mergea însă la sala de sport a liceului, să mai dea jos din mormanele sale de grăsime ! S-o placă d-l Mârlănescu, pensionarul din armată fost muncitor, absolvent de Şcoala de “Muniţii“ ! Gogofleaţă obţinuse chiar clase de informatică, fără niciun profesor absolvent de informatică ! Pe informatică era Diliţă Guliţă, cu facultatea de construcţii civile! Cu informatica nu avea niciun punct comun ! Dar ce bun blogger era ! Şi ce reclamă bună îi făcea lui Gogofleaţă ! Dacă au preluat liceul, puteau acum prelua ceva mai grozav ! Pe matematică rămase credincioasa plină de ură d-na Bivoliţa. O egala pe Miţi Capră într-ale răului. Că nu le învăţa nicio integrală şi niciun determinant pe elevi. Era prea preocupată să facă rău ! Nici chiar “fraţii“ din America nu au suportat-o ! Au trimis-o rapid înapoi ! Că ei sunt într-adevăr credincioşi. Nu sunt prefăcuţi. N-a apucat nici măcar să vadă ce probleme are fiul său, născut cu handicat mintal grav ! În schimb a reuşit să pună pe fugă pe colegul său de matematică, cu doctoratul şi fost cercetător ! Ce mult îl ura ea ! În sfârşit şi-au văzut visele îndeplinite ! Dar nu în totalitate ! Pe site-ul liceului figurau elevii înscrişi în clasa a noua. Jumătate erau din Călăraşi, Boienarii Puchii, şi jumătate din Vasilachi de Prahova. Se rătăcisera şi vreo zece din Bucureşti, din greşeală. Oricum cei din Boienarii Puchii şi din Vasilachi, probabil nici măcar nu ştiau că sunt înscrişi la liceu în Bucureşti. Dar aceasta era una din ispravile lui Vasile Gogofleaţă şi a echipei lui inventive. Ce le păsa lor ? În acte ei aveau elevii scrişi. Controalele în împărăţia lui Gogofleaţă ieşeau în mod sigur, excepţionale ! Că doar cine va avea curajul să-l controleze pe grozavul director Gogofleaţă ! Aşa că echipa Gogofleaţă va merge înainte şi fără elevi. Doar ea reprezintă viitorul ! Căci Gogofleaţă este.. după cum a şi scris pe blogul său, Buliţă Diliţă chiar pe site-ul ministerului educaţiei: “ Se numeşte Gogofleaţă Vasile ...Cu încă zece ca el chiar am mai avea o şansă...Credeţi-mă că ştiu ce spun... Semnat Profesor Buliţă Diliţă ... “ Cornelia Păun " Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. Societatea de maine Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie socialaInscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga Sondaje Descrierea situatiei din România este exactãnu este exactãeste exageratãeste falsãeste exactã dar nu propune soluțiieste exactã dar nu existã solu&# Rezultate | Chestionar Voturi 11 Identificare Nickname Parola Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. copyright Dan Culcer 2008 Contact Adminis